Biserica fortificată din Biertan

Probabil te-ai aflat, fără să ştii, de foarte multe ori extrem de aproape de Biertan, căci la numai 20 km după Sighişoara înspre Mediaş, pe  DN14, se face la un moment dat stânga în localitatea Saroș (există şi indicator pentru Biertan). De acolo mai ai de parcurs doar 10 km până să zărești ascuns după dealuri sătucul transilvănean, a cărui biserică-cetate a intrat în patrimoniul UNESCO încă din 1993.

1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan

Eu am fost atat de vrăjită de tabloul desprins parcă din poveşti, încât am uitat să imortalizez priveliştea  de la distanţă (încă un motiv pentru a mă întoarce aici ).

Program de vizitare

 

Mare atenţie la programul de vizitare, eu am ajuns cu puţin timp înainte de pauza de prânz şi am văzut totul cam pe fugă. Astfel, între 1 aprilie-31 august, biserica este deschisă zilnic de la 10.00-13.00 şi de la 14:00-19:00, iar între 1 septembrie-31 octombrie de la 10.00-13.00 şi de la 14:00-17:00 (pauză de masă între orele 13:00 – 14:00). Între 1 noiembrie-31 martie biserica este închisă vizitatorilor.

Mergând pe drumul principal, vei opri în centrul localităţii, în Piaţa 1 decembrie, unde există un spaţiu de parcare. Dacă vei vedea autocare parcate acolo, poţi fi aproape sigur că au adus turişti străini, locaţia fiind destul de puţin cunoscută românilor.

Intrarea se face prin fostul bastion al cetăţii, iar după ce urci câteva trepte, pe partea stangă vei găsi casieria, care este deopotrivă şi o frumoasă librărie. Biletele de intrare pentru adulţi costă 8 lei, iar cele pentru copii 4 lei.

Ce m-a impresionat

 

  • Uşa sacristiei, realizată de Johannes Reichmuth din Sighişoara, în 1515, are un sistem complex de încuietori.  Aceasta a fost premiată la Expozitia universală din 1900, de la Paris, iar sistemul de închidere funcţionează şi astăzi.

1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan

  • Altarul  poliptic, cel mai mare din Transilvania, are peste 20 de panouri pictate de maeștrii din Viena și Nürnberg; orga din 1869 la care se cântă şi astăzi cu ocazia întâlnirilor saşilor; amvonul din 1500 care a fost cioplit dintr-un singur bloc de gresie de către maestrul Ulrich din Brașov.
  • Arlechinul pictat pe tavanul bisericii, ale cărui origini nu se cunosc. Oricare ar fi legendele acestui desen, trebuie să recunoaştem că este unul total neobişnuit pentru o biserică.

1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan

  • Camera divorţului, în care perechile certate din localitate erau închise până când: fie se împăcau, fie decideau să meargă pe drumuri separate pentru tot restul vieţii. Îţi vine să crezi că în 300-400 de ani de folosinţă a acestei camere, doar un singur cuplu a divorţat? Eu tind să cred că a contat destul de mult faptul că în încăperea micuţă existau doar un pat, un pahar, un tacâm, o farfurie şi un scaun… 🙂

1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan

  • Scara acoperită, foarte asemănătoare cu cea de la Sighişoara. Nu am reuşit să urc toate cele 73 de trepte ale sale pentru că era în renovare.

Trebuie să îţi rezervi neapărat timp si pentru o plimbare prin curtea cetăţii. Merită să zăboveşti ore întregi pentru a admira aceasta bijuterie arhitecturală, care este înconjurată de 3 ziduri concentrice, cu turnuri şi bastioane medievale.

1x1.trans - Biserica fortificată din BiertanRestul e istorie

 

Dacă eşti pasionat de istorie, o să îţi povestesc câte ceva şi despre istoria acestei localităţi săseşti din judeţul Sibiu. Biertan a fost atestată pentru prima oară în jurul anului 1200, iar secolul XV a reprezentat o perioadă înfloritoare pentru aceasta localitate, aici ţinându-se unul din cele mai importante târguri din Transilvania. Localitatea s-a aflat într-o concurenţă acerbă cu Moşna şi Mediaş pentru obţinerea statutului de centru administrativ al ţinutului „Doua Scaune” (Seica şi Mediaş). Din dorinţa localnicilor de a câştiga această luptă, au transformat biserica lor din secolul XIV, în impunătoarea biserică-hală, în stil gotic-tarziu. Între anii 1572 şi 1867 Biertan a fost reşedinţă episcopală, iar preotul Lucas Unglerus a condus comunitatea evanghelică din oraşul său natal. Clădirea a fost devastată de curuţi la începutul secolului XVIII, iar în anul 1977 a fost afectată de marele cutremur. Biserica a trecut de-a lungul timpului prin mai multe lucrări de restaurare, care continuă şi în prezent.

Restaurant Unglerus

 

Nu pleca din Biertan fără să te opreşti la Restaurantul Pensiunii Unglerus, situat chiar la baza cetăţii, lipit de cel de-al treilea zid de apărare al acesteia. Interiorul restaurantului te va introduce pe loc într-o atmosferă medievală de basm prin mobilerul masiv de lemn vechi, armurile, săbiile, suliţele şi tablourile cu domniţe. Îţi recomand să încerci papanaşii din branză de vaci cu griş şi dulceaţă – au fost delicioşi! Tot aici, în crama restaurantului, poţi degusta şi vinuri de Târnave.  Pentru informaţii despre cazare, vizitează site-ul : http://www.biertan.ro/ro-ro/ .

1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan

1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan 1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan 1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan 1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan 1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan 1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan 1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan 1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan 1x1.trans - Biserica fortificată din Biertan

5.00 avg. rating (98% score) - 3 votes

2 thoughts on “Biserica fortificată din Biertan

    1. Ioana Post author

      Multumesc! Ma bucur ca ai avut ocazia sa vezi un loc atat de frumos din Romania! 🙂 Data viitoare poate ai noroc si gasesti Camera divortului deschisa.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.