Destinaţie de vacanţă – Ţara Galilor

Ţara Galilor este un fel de Cenuşăreasă a Marii Britanii. Numărul anual al turiştilor care ajung în Ţara Galilor (Wales) este într-adevăr mai mic decât al celor care aleg să viziteze “surorile” acesteia: Anglia şi Scoţia. Chiar şi fără o “Zână bună” care să o promoveze aşa cum merită, toţi cei care au ajuns în Ţara Galilor au spus că au rămas uimiţi de frumuseţile descoperite aici. De aceeaşi părere sunt şi eu. 🙂

Dintotdeauna Ţara Galilor mi s-a părut învăluită de magie. Când spun asta, mă gândesc la toate poveştile şi miturile care se leagă de acest ţinut. Aici au luat naştere legendele regelui Arthur şi ale vrăjitorului Merlin. Totodată, Wales este una dintre extrem de puţinele state din lume care au un dragon pe steagul naţional. Dragonul roşu (în galeză: Y Ddraig Goch) este simbolul Ţării Galilor şi se pare că acesta a fost folosit inclusiv de Regele Arthur, dar şi de alţi conducatori celtici. Tot din Ţara Galilor se spune că nişte giganţi au dus uriaşele blocuri de piatră la Stonehenge. Prin urmare, fii pregătit ca orice sat, lac, mlaştină, munte din acestă ţară să ascundă o legendă.

Parcuri naţionale

Wales este o ţară cu nişte parcuri naturale extraordinar de frumoase: Snowdonia, Pembrokeshire Coast sau Brecon Beacons. Cel mai renumit este Snowdonia, aflat în partea de nord a ţării. Am avut ocazia să merg acolo în vara anului 2017 şi am avut noroc de o vreme superbă! Mi-era tare dor de un traseu, iar Vârful Snowdon (1085 m) părea provocarea perfectă. Snowdon este cel mai înalt vârf din Ţara Galilor şi Anglia. Traseul a fost de vis, cu un grad mediu de dificultate şi cu lacuri de safir pe ici colo. Pe vârf era destul de aglomerat, munţomani  mulţi, dar şi persoane care ajunseseră acolo cu trenuleţul (!!). Totul era un pic cam prea comercial pentru gusturile mele, dar chiar şi asa, a fost o zi de neuitat. Ţara Galilor chiar are multe de oferit iubitorilor de natură. 🙂

Castelele din Ţara Galilor

Wales este una dintre zonele cu cea mai mare densitate de castele – există aproximativ 100 de castele, fie acestea ruine sau clădiri restaurate, care pot fi vizitate. Castelul Caerphilly este cel mai mare castel din Ţara Galilor şi al doilea cel mai mare din Marea Britanie. Eu am vizitat recent Castelul Pembroke. Dacă ai văzut “Me before you” cu simpatica Emilia Clarke, ei bine, află că Pembroke este castelul care apare în acest film. 🙂 La faţa locului am aflat o informaţie şi mai importantă: Henry VII-lea, cel care a întemeiat practic Dinastia Tudorilor, s-a născut chiar la Castelul Pembroke. Atracţia principală de aici (cel puţin pentru copii), rămâne totuşi covorul imens pictat în curtea interioară a castelului. Acesta reprezintă harta Ţării Galilor cu reprezentarea celor mai importane castele şi catedrale. E ceva foarte original, mi-a adus un pic aminte de harta din genericul de început al serialului Urzeala Tronurilor. 😛

Cele mai frumoase oraşe

Ţara Galilor are o mulţime de orăşele cochete cum ar fi Aberystwyth, Caernarfon, Hay-on-Wye sau Conwy. O alta localitate din Ţara Galilor care mi-a placut  extrem de mult a fost Tenby. Deşi era o zi mohorâtă de februarie, căsuţele colorate din Tenby au reuşit să-mi însenineze ziua. Probabil dacă era cald afară mă încumetam şi la o baie în mare…! Din câte am înţeles, plajele de aici chiar devin super aglomerate în puţinele zile de vară adevărată din Marea Britanie. Poate cel mai important obiectiv turistic al oraşului Tenby este Insula St. Catherine (St. Catherine’s Island). Pe acestă insulă se află Fortul St. Catherine, care datează din sec. XIX. La reflux, se poate ajunge pe jos la insulă, dar din păcate cred că încă este închisă pentru vizitatori. 🙁

Capitala Ţării Galilor este Cardiff. Deşi am petrecut doar câteva ore aici, Cardiff mi s-a părut a fi caracterizat de un mix foarte interesant de clădiri vechi şi construcţii noi. Dacă ai puţin timp la dispoziţie, îţi recomand să vizitezi Castelul Cardiff şi Muzeul Naţional, acestea aflându-se chiar în centrul capitalei galeze. După aceea, te invit să mergi la Central Bar, un pub clasic cu mâncare delicioasă, dar cu nişte toalete “altfel”:

Zonele de coastă

Ţara Galilor este renumită şi pentru plajele sale cu nisip fin, stânci spectaculoase şi ţărmuri abrupte. Zonele de coastă de aici apar mereu în topurile cu cele mai spectaculoase plaje din Europa. Una dintre cele mai reprezentative zone de coastă din Ţara Galilor se află în sud: Green Bridge of Wales. Alte zone care merită a fi vizitate sunt: Glamorgan Heritage Coast, Rhossili Bay, Llandudno sau, dacă vrei să vezi simpaticii puffini, Skomer Island. În oricare zonă ai alege să mergi, fii pregătit pentru niste curenţi puternici.

Momentan nu există zboruri directe din România spre Ţara Galilor, poate de aceea ţara dragonului roşu nu se află în topul destinaţiilor preferate ale românilor. Și totuşi, în funcţie de zona pe care alegi să o vizitezi, poţi ajunge foarte uşor cu maşina din Liverpool în nordul Ţării Galilor (1-1.5 ore) sau din Londra în sudul acesteia (3-3.5 ore).

Nu te speria de limba galezilor. Stiu că pare extrem de complicată, dar mai toată lumea vorbeşte şi engleza acolo. Gurmanzii vor fi fericiţi aici, în Wales se mănâncă extreeem de bine – de la nenumărate feluri de brânză, la prăjiuri, peşte şi desigur, toate se consumă cu nişte bere autohtonă. Ce spui, te-am convins? Ai trecut Ţara Galilor pe lista viitoarelor tale destinaţii de vacanţă? 🙂

5.00 avg. rating (97% score) - 1 vote

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: