Napoli – un haos irezistibil

Înainte să ajung în Napoli am auzit atâtea păreri contradictorii despre acest oraş încât chiar nu mai ştiam ce să mai cred. Am citit opinii ale unor persoane care spuneau că este cel mai murdar oraş european pe care l-au vizitat, sau că este cel mai nesigur loc în care au călătorit vreodată. Chiar aşa să fie? La polul opus, erau cei care fuseseră fermecați pur şi simplu reşedința regiunii Campania. Toate informațiile acestea atât de diferite mi-au stârnit şi mai mult curiozitatea.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Cu bune şi cu rele

Probabil te întrebi în ce categorie mă încadrez eu după ce am vizitat oraşul Napoli? Titlul articolului m-a cam dat de gol deja: m-am îndrăgostit iremediabil de Napoli, exact aşa cum este el, cu bune, dar şi cu rele. Într-adevăr, străzile oraşului nu sclipeau de curățenie, dar chiar nu mi s-au părut extraordinar de murdare, plin de gunoaie, sau că miroseau urât. Poate a contat şi faptul că am fost acolo la începutul lunii februarie, deci cumva în afara sezonului.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Zona de evitat

Am fost şi în zona despre care mai toți spuneau că este de evitat: cartierul unde se află gara. Nu prea ai cum să eviți acest loc dacă trebuie să iei trenul către alte localități din zonă. Noi am legat Napoli de un sejur pe Coasta Amalfi, aşa că a trebuit să luăm trenul spre Agropoli, localitatea în care ne-am cazat. Da, sunt mulți imigranți acolo, dar să nu crezi că stau pe acolo ca să hărțuiască turiștii. De asemenea vei putea vedea și foarte multe patrule de poliție pe străzile din centrul istoric. Noi nu am pățit absolut nimic, iar cartierul acela nu mi s-a părut cu mult diferit față de zone similare din Paris sau Londra. Aceasta este realitatea zilelor noastre, şi da, trebuie să învățăm să avem mai multă grijă în anumite locuri, sau să le evităm dacă se poate. Dar nu aş evita în niciun caz destinații care au atât de multe de oferit, doar din cauza unor zone rău famate.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Un haos organizat

Totuşi, dacă eşti în căutarea unui oraş boem, unde totul se derulează cu încetinitorul, iar lumea este “chill”, Napoli nu este pentru tine. Napoli este haotic (mai ales traficul), dar cumva organizat. Greu de înțeles, dar şi mai greu de explicat. Trebuie să fi fost acolo ca să îți dai seama la ce mă refer. Important este că în spatele haosului, vei găsi niște oameni prietenoși și veseli, obiceiuri unice şi locuri fermecătoare.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Mâncare şi fotbal

Nu pot să trec cu vederea gastronomia locală. Poate ştiai deja: în Napoli s-a inventat pizza, deci e clar că vei mânca super bine aici. Nu cred că are sens să îți recomand un local anume (cel mai vechi sau cel mai celebru), acolo toată lumea face pizza extrem de bună şi cu puține ingrediente (aşa cum trebuie!). În materie de dulciuri trebuie neapărat să încerci sfogliatelle. Acest produs de patiserie, cu mai multe straturi, umplut cu brânză sau ciocolată este pur şi simplu un deliciu!

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibilDacă eşti pasionat de fotbal, poate îți vei aduce aminte de zilele de glorie ale lui Diego Maradona la FC Napoli. Aceste este practic un zeu pentru napoletani. Multitudinea de suveniruri tematice sau graffiti-uri îți vor arăta cât de mult reprezintă Maradona pentru locuitorii oraşului.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Galleria Umberto I

Nu cred că am petrecut mai mult de 10 ore în acest oraş, dar zic eu că am reuşit să văd câteva obiective turistice destul de importante din Napoli. O să încep cu Galleria Umberto I, acesta fiind primul loc pe care l-am vizitat după ce am ajuns în Napoli. Dacă ai fost în Milano, poate îți vei aduce aminte de Galleria Vittorio Emanuele care seamănă foarte mult cu cea din Napoli. Recunosc că nu mai țin minte ce magazine erau pe acolo, fiind total fascinată de arhitectura galeriei.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Piazza del Plebiscito

Următoarea oprire a fost Piazza del Plebiscito. Aceasta este principala piață a oraşului şi este locul în care se află Palazzo Reale şi biserica San Francesco di Paola. Nu am avut timp să vizitez Palatul Regal, dar am înțeles că încăperile acestuia sunt extrem de spectaculoase. Am preferat să zăbovesc un pic la umbra coloanelor bisericii San Francesco di Paola pentru a urmări câteva clipe din meciul de fotbal al unor copii. 🙂

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Străzile din Napoli

După ce am plecat din Piazza de Plebiscito, am petrecut ceva timp luând la pas străduțele pitoreşti din centrul oraşului. E cea mai bună metodă pentru a simți cu adevărat atmosfera autentică a oraşului Napoli. Rufe întinse în fața geamurilor, vânzători care lejer s-ar putea transforma în cântăreți de operă, bătrânei care coboară coşuri cu ajutorul unei sfori pentru a primi alimente, sunt câteva imagini care mi-au rămas bine întipărite în memorie.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Faleza din Napoli

Unul dintre cele mai frumoase momente a fost plimbarea pe faleză. Vremea era perfectă, ținând cont că era început de februarie şi nu aveam nevoie de nicio haină groasă. Faleza din Napoli se întinde pe câţiva kilometri, pe o parte se află Marea Tireniană, iar pe cealaltă parte se află hoteluri de lux şi multe terase și restaurante.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Castelul Ovo

Castel Ovo este cel mai vechi castel din Napoli, datând din secolul al XII-lea. A fost pe rând reşedința lui Roger al II-lea al Siciliei care a cucerit Napoli în 1140, trezorerie şi închisoare. În prezent, Castelul Ovo găzduiește Muzeul Etno-Preistoric, care are o colecție impresionantă de ceramică, artefacte şi pietre din perioada preistorică.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Cel mai frumos loc pe care l-am văzut în Napoli a fost Monastero di Santa Chiara. Complexul religios datează din secolul al XIV-lea şi include o mănăstire, o biserică şi un muzeu arheologic. Curtea interioară a mănăstirii este cea care m-a impresionat cel mai mult. Ceramica Maiolica folosită pentru decorarea în stil rococo îi dă un aer tare boem. Teracota colorată împreună cu zeci de portocali învăluiau totul într-o atmosferă de poveste.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Toledo

Nu vreau să închei articolul fără să menționez şi ceva despre stația de metrou Toledo. Aceasta a fost deschisă în 2012 și este una dintre cele mai frumoase stații de metrou pe care le-am văzut vreodată. Stația are o tematică marină, iar iluzia acvatică a fost creată de arhitectul Oscar Tusquets Blanca prin sute de mii de bucăți de mozaic.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

Al treilea oraș ca mărime din Italia, Napoli, a reprezentat o surpriză tare plăcută pentru mine. M-am simțit super bine acolo, iar haosul ce îl caracterizează îl face o destinație destul interesantă din punctul meu de vedere. 🙂 Tocmai de aceea îmi doresc mult de tot să revin în zonă, poate data viitoare o să reuşesc să ajung şi la Pompeii sau vulcanul Vezuviu.

1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil 1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil 1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil 1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil 1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil
1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil1x1.trans - Napoli - un haos irezistibil

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: