
Un vis numit Andalucia
La începutul lunii iunie am petrecut o săptămână magică în Andalucia, tărâm al măslinilor și al dansului pasional flamenco. Dacă îţi dorești un concediu cu

La începutul lunii iunie am petrecut o săptămână magică în Andalucia, tărâm al măslinilor și al dansului pasional flamenco. Dacă îţi dorești un concediu cu

Mulţi spun că Bruges este cel mai frumos oraș din Belgia. Nu le-am vizitat pe toate ca să mă pot pronunţa, dar cu siguranţă mi-a

Ţara Galilor este un fel de Cenuşăreasă a Marii Britanii. Numărul anual al turiştilor care ajung în Ţara Galilor (Wales) este într-adevăr mai mic decât

Universitatea din Oxford este una dintre cele mai renumite universităţi din lume. Locuiesc în oraşul în care se află o altă universitate de renume, şi

Parcă mai ieri povesteam despre retrospectiva în materie de călătorii a anului 2016 şi mă gândeam că 2017 se anunţa un an cu semne de

Dacă o să ajungi vreodată în Bath, o să ai impresia că ai călătorit în timp. Eşti liber chiar să alegi o perioadă favorită: secolul

Întotdeauna am fost pasionată de Franţa, fie că a fost vorba de limba, cultura, istoria sau obiectivele sale turistice. Cum Franţa se află destul de

Recunosc, îmi plac desenele animate, mai ales cele realizate de Disney. Ai văzut vreodată “Tangled”? Dacă da, atunci în doar câteva secunde îţi vei da

Acum câţiva ani am ascultat pentru prima dată muzica fado şi m-a cucerit pe loc. La fel s-a întâmplat şi cu oraşul în care muzica

Când am început să planific călătoria în Portugalia, mi-am dat seama că aceasta va fi ocazia perfectă să ajung într-unul dintre locurile despre care am

Dacă visezi la peisaje dramatice, sate pitorești și istorie fascinantă, sud-vestul Angliei este destinația perfectă pentru tine. Fie că vrei să explorezi zonele de coastă,

M-am mutat în Cambridge în ianuarie 2017 și, de atunci, acest oraș a devenit „acasă” pentru mine. Îmi place tare mult atmosfera orașului, iar după

Munții Dolomiți, uriași de piatră, cu siluete dramatice și peisaje care îți taie răsuflarea, au devenit rapid munții mei preferați din Europa. În această postare,

Insula Sao Miguel (São Miguel), parte a arhipelagului Azore (Açores) din Oceanul Atlantic, este o destinație superbă, cu peisaje naturale de neegalat! Nu cred că