Descoperă sud-vestul Angliei

Dacă visezi la peisaje dramatice, sate pitorești și istorie fascinantă, sud-vestul Angliei este destinația perfectă pentru tine. Fie că vrei să explorezi zonele de coastă, să te pierzi pe străduțele înguste ale unor sate pescărești sau să vizitezi grădini cu vegetație luxuriantă, vei găsi aici priveliști desprinse din povești. Hai să descoperim împreună ce merită să vizitezi!

Tintagel Castle

 

Puține locuri din Anglia au o aură atât de misterioasă precum Tintagel Castle. Dacă te fascinează legendele despre Regelui Arthur, trebuie neapărat să ajungi aici. Ruinele castelului medieval se întind spectaculos pe stâncile abrupte ale coastei.1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Podul suspendat de aproximativ 70 metri, care leagă partea de coastă de insula castelului, oferă niste priveliști absolut uluitoare. În trecut cele două părți erau unite natural printr-o fâșie îngustă de pământ, care a fost distrusă de eroziune.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Imediat după ce traversezi podul suspendat, pe partea stângă se află locul meu preferat de acolo. E vorba despre o ușă încadrată în piatră, care pare un portal către o lume mistică. Dacă te pasionează fotografia sigur vei fi impresionat de acest loc.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Legenda spune că aici s-ar fi născut însuși Regele Arthur, iar în apropiere, la intrarea în peștera marină, cunoscută drept Merlin’s Cave, imaginația prinde aripi, amintindu-ți de poveștile despre marele vrăjitor.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Dar magia nu se oprește aici. Pe platoul stâncos vei descoperi statuia lui Gallos, o siluetă de bronz impunătoare, cu mantie și sabie, care veghează asupra zonei. Mulți o asociază cu imaginea Regelui Arthur, deși sculptorul a dorit să lase intenționat identitatea acesteia deschisă interpretărilor.

Eden Project

 

Eden Project este o experiență unică, un adevărat miracol al ingineriei și ecologiei. Acest complex impresionant este format din două biosfere gigantice, construite într-o fostă carieră de argilă.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Una dintre ele recreează o pădure tropicală luxuriantă, cu cascade, palmieri și căldură umedă, iar cealaltă te poartă prin climatul mediteranean, cu măslini, viță-de-vie și miros de lavandă.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Pe lângă vegetația spectaculoasă, Eden Project găzduiește expoziții interactive despre sustenabilitate, iar pentru cei aventuroși există SkyWire, una dintre cele mai lungi tiroliene din Anglia. Acest loc e o destinație perfectă pentru cei mici, dar și pentru adulți.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

The Lost Gardens of Heligan

 

În prezent The Lost Gardens of Heligan este unul dintre cele mai fermecătoare și misterioase locuri din sud-vestul Angliei, dar aceste grădini impresionante au fost abandonate timp de decenii, fiind redescoperite și restaurate abia în anii ’90!

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Heligan este un paradis verde, cu grădini exotice, alei romantice și sculpturi vegetale impresionante. Poți explora chiar și niște Grădini Victoriene, cultivate exact ca acum 150 de ani, sere restaurate și livezi tradiționale.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Rhododendronii din Heligan sunt probabil cei mai mari care i-am văzut vreodată. Se pare că aceștia fac parte din plantările realizate în secolul al XIX-lea, când grădinarii au adus specii exotice din Asia. Îi poți vedea înfloriți în perioada mai-iunie, cu nuanțe de roz, violet și alb.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Zona de Jungle Garden a fost preferata mea, cu ferigi gigantice și poduri suspendate, creând senzația că ai pășit într-un platou de filmare.

St. Ives

 

St. Ives este una dintre cele mai frumoase și celebre stațiuni din Cornwall, un fost sat de pescari transformat într-un refugiu artistic.

Cu străduțele sale înguste, galeriile de artă și restaurantele tradiționale, orașul atrage atât iubitorii de natură, cât și pe cei pasionați de cultură.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Nu rata portul din St. Ives, unde poți savura fish & chips autentic, admirând bărcile colorate care plutesc pe apa cristalină.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Minack Theatre

 

Minack Theatre a fost construit începând cu anii ’30, de către o femeie vizionară, Rowena Cade, care și-a dorit să creeze un spațiu cultural unic.

Astăzi, gradenele săpate direct în stâncă par să coboare spre ocean, iar priveliștea asupra Atlanticului este absolut superbă!

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

De pe orice loc din sala în aer liber, ochii tăi vor cuprinde atât scena, cât și oceanul de un albastru infinit.

Porthcurno Beach

 

La doar câțiva pași de Minack Theatre se află una dintre cele mai spectaculoase plaje din Cornwall: Porthcurno Beach.

Nisipul fin, aproape alb, contrastează superb cu apa de un turcoaz intens, cu nuanțe mediteraneene, greu de asociat cu țărmurile sălbatice ale Angliei.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

 

Land’s End

 

Când am ajuns la Land’s End, chiar am trăit sentimentul că mă aflu la marginea lumii. Este cel mai vestic punct al Angliei continentale, unde stâncile dramatice se prăbușesc direct în valurile spumegânde ale oceanului.

Poți petrece aici câteva ore bune, plimbându-te pe traseele de coastă care îți dezvăluie priveliști impresionante, mai ales la apus.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Chiar și în zilele însorite vântul poate fi foarte puternic acolo, așa că fii pregătit pentru asta, chiar dacă în alte locuri din zonă vremea este perfectă.

Mousehole

 

Mousehole (pronunțat „Mauzel” de localnici) este unul dintre cele mai pitorești sate de pescari din Cornwall, un loc unde ai impresia că timpul a stat în loc.

Casele mici din granit se aliniază de jur-împrejurul portului, iar străduțele înguste și șerpuite duc spre mare, invitându-te să le descoperi pas cu pas. Atmosfera e una autentică, calmă, departe de agitația stațiunilor mai turistice.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Într-una dintre călătoriile pe care le-am făcut în zonă am stat la campingul din localitate. A fost o alegere perfectă pentru a explora întreaga zonă.

St Michael’s Mount

 

St Michael’s Mount este unul dintre acele locuri care par desprinse dintr-o carte de povești, dar care își schimbă complet atmosfera în funcție de vreme. Atunci când am ajuns acolo, cerul era mohorât, vântul era puternic și nu știam cum să fac pozele mai repede ca să intru înapoi în mașină.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

St Michael’s Mount este o insulă de maree din Cornwall, legată de uscat printr-un drum pietruit care apare doar la reflux. Pe vârf se află o cetate medievală și o mănăstire, iar la poale un mic sat. Dacă ai vizitat Mont-Saint-Michel din Franța, vei înțelege de ce St Michael’s Mount este „varianta englezească” a acestui loc, deși nu este chiar la fel de spectaculos.

Dartmoor National Park

 

Dacă îți place natura, acest parc național te va fermeca cu peisajele sale dramatice, ponorurile misterioase și poneii semi-sălbatici care se plimbă liberi.

Traseul pe care l-am facut acolo a inclus Emsworthy Rocks și Haytor Rocks. A fost un traseu destul de ușor, iar vremea a fost perfectă.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Exeter

 

Exeter este un oraș cu o catedrală superbă, o rețea de catacombe medievale și o atmosferă studențească vibrantă. Ideal pentru o plimbare relaxantă pe malul râului Exe.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Când am vizitat Catredala din Exeter, am avut ocazia să vedem o instalație uriașă a lunii. Luna artificială părea să plutească între bolta gotică și podea, creând o atmosferă magică.

Dorset

 

Dorset este renumit pentru Coasta Jurasică, inclusă în patrimoniul UNESCO, unde timpul a sculptat peisaje incredibile. Coasta jurasică e un muzeu în aer liber, unde stâncile și golfurile spun povestea a milioane de ani de evoluție geologică.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei
Eroziunea naturală cauzată de maree scoate periodic la suprafață fosile, făcând coasta un loc fascinant pentru cercetători sau pasionații de natură. Cele mai des întâlnite fosile sunt foci, rechini, dar și vertebrate sau păsări primitive.

Durdle Door este probabil cel mai fotografiat loc din Dorset, această arcadă naturală din calcar e un simbol al Coastei Jurassice din Anglia. Când am fost acolo, am parcat aproape de Lulworth, dar era atât de multă lume pe traseul către punctul de unde se vedea Durdle Door, încât am hotărât la un moment dat să ne întoarcem în Lulworth.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Satul Lulworth este un loc liniștit ce pare desprins dintr-o carte poștala. A fost foarte drăguț acolo, și după ce am admirat căsuțele pitorești ale satului, am luat o binemeritată pauză în golful Lulworth Cove.

Bucătăria din sud-vestul Angliei

Sud-vestul Angliei este o adevărată comoară pentru iubitorii de gastronomie, oferind preparate tradiționale cu influențe rurale și maritime.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Zona este renumită pentru produsele sale locale de calitate, de la brânzeturile fine, precum cheddar-ul autentic din Somerset, la fructele de mare proaspete din Cornwall și Devon.

Plăcintele sărate, cum ar fi Cornish pasty, și deserturile bogate în caramel sau mere sunt simboluri ale bucătăriei regionale.

1x1.trans - Descoperă sud-vestul Angliei

Ia-ți timp să explorezi

Sud-vestul Angliei e o regiune în care fiecare drum de țară ascunde ceva special. Nu te grăbi, bucură-te de peisaje și lasă-te surprins de locurile mici și mai puțin cunoscute. Alocă cel puțin o săptămână unei vacanțe aici.

Dacă vrei o combinație perfectă între natură, istorie și experiențe autentice, sud-vestul Angliei merită să fie pe lista ta de călătorii.

5.00 avg. rating (97% score) - 1 vote

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.