Recunosc, îmi plac desenele animate, mai ales cele realizate de Disney. Ai văzut vreodată “Tangled”? Dacă da, atunci în doar câteva secunde îţi vei da seama că Mont Saint-Michel seamănă extrem de bine cu palatul în care locuiau părinţii eroinei Rapunzel. 🙂
Ce este Mont Saint-Michel?
Dar să ne întoarcem un pic în realitate. Ce reprezintă Mont Saint-Michel? După cum îi spune şi numele, este un munte. Mont Saint-Michel se află în regiunea de nord-vest a Franţei, Normandia, în Golful Saint-Malo. Aici se manifestă un fenomen foarte interesant: Mont Saint-Michel devine o insulă pe perioada fluxului. Imaginile pe care le-am văzut sunt spectaculoase! Eu am vizitat acest loc la reflux, însă tot mi s-a părut ceva ireal de frumos. 🙂
Ce vei găsi pe acest munte?
Muntele de granit, înalt de 78 m adăposteşte o fostă localitate medievală, unde în prezent locuiesc aproximativ 40 de persoane. Mănăstirea fortificată din vârful muntelui aduce insula la înălţimea de 165 m şi este un superb edificiu în stil gotic. Am fost foarte suprinsă să văd că pe lângă câteva hoteluri, o multitudine de restaurante şi magazine de suveniruri, pe insulă poţi găsi chiar şi un oficiu poştal! 🙂 Mai sunt şi câteva muzee pe acolo, dar eu nu am avut timp să le vizitez. Mănăstirea însă, este un must visit!
Trecut şi prezent
În sec. al VIII lea episcopul Aubert a construit în vârful acestui munte o capelă. Mănăstirea pe care o putem vizita în prezent a fost finalizată în sec. XIV-XV. De-a lungul timpului, Mont Saint-Michel a fost un important loc de pelerinaj, dar şi o închisoare. Poate pare greu de crezut, dar această mică insulă a reprezentat singurul loc care nu a putut fi cucerit de englezi în timpul “Razboiului de 100 de ani”. Wow!
Din 1979 Mont Saint-Michel a fost inclus pe lista UNESCO şi se pare că reprezintă al doilea cel mai vizitat obiectiv turistic din Franţa, după Paris.
Informaţii utile
Mont Saint-Michel este conectat de uscat printr-un pasaj, care poate fi străbătut pe jos în 30 de minute, cu autobuzul (gratuit) sau cu o trăsură (contra cost).
Dacă ajungi aici cu maşina, există o parcare destul de mare aproape de începutul drumului pietonal. Găseşti aici lista cu preţuri. Taxa de parcare a fost cam piperată, în opinia mea.
Ar fi grozav să vizitezi insula dimineaţa şi/sau la lăsarea serii, pentru că în restul timpului devine ticsită de turişti. Rezervă-ţi timp să te plimbi prin toate colţurile satului, o să ai impresia că te-ai teleportat în alt secol. 🙂
Cele mai mari valuri din Golful Saint-Malo se formează la 1-2 zile după luna plină şi după luna nouă. Acestea pot ajunge la o înălţime de 15 m!!! Poţi găsi aici calendarul mareelor, dacă vrei să îţi planifici vizita în funcţie de acest fenomen.
Accesul pe insulă este gratuit, însă pentru a vizita abaţia trebuie să plăteşti 10 euro.Va merita fiecare bănuţ. Există peste de 20 de săli pe care le poţi vedea în cadrul complexului.
De foarte mult timp îmi doream să ajung în acest loc. Acum, după ce visul a devenit realitate, Mont Saint-Michel şi-a asigurat un loc în lista cu destinaţiile mele preferate. Vreau să închei articolul cu un citat al lui Victor Hugo, care spunea că Mont Saint-Michel: “este pentru Franţa ceea ce reprezintă Marea Piramidă pentru Egipt”. Ce frumos…. 🙂
*Sursa imaginea nr. 2: www.disney.wikia.com