Un weekend în Nantes şi împrejurimi

Întotdeauna am fost pasionată  de Franţa, fie că a fost vorba de limba, cultura, istoria sau obiectivele sale turistice. Cum Franţa se află destul de aproape de Marea Britanie, unde locuiesc momentan, nu a durat prea mult până când am hotărât să mă întorc în cea mai vizitată ţară din lume*.

Deşi nu aveam mari aşteptări de la oraşul Nantes, am ales să mă cazez aici pentru 2 nopţi. Era cea mai bună variantă pentru a fi aproape de ocean, dar şi de Valea Loarei (La Vallée de la Loire). În cele din urmă, Nantes m-a surprins într-un mod extrem de plăcut. Iar de litoral şi Valea Loarei nu mai vorbesc, au fost de vis! Să le luam pe rând 🙂 :

 

1) Castelul Ducilor de Bretania

 

Poate cea mai frumoasă clădire din Nantes, Castelul Ducilor de Bretania (Château des ducs de Bretagne) găzduieşte în prezent Muzeul de Istorie. Vizitarea curţii interioare a castelului este gratuită, dar accesul în muzeu se face contra cost. Această fortăreaţă impresionantă a fost construită în secolul al XV-lea de către ducele Francisc al II-lea şi fiica sa, Ana, pe vremea când Nantes încă făcea parte din regiunea Bretania.

Colecţia muzeului este una extrem de bogată – peste 850 de obiecte!! Clădirile castelului arată impecabil, lucrările de restaurare fiind încheiate acum aproximativ 10 ani. Castelul Ducilor de Bretania este ultimul castel de pe Valea Loarei, înainte de vărsarea acesteia în Atlantic şi este unul dintre locurile pe care trebuie musai să le vizitezi dacă ajungi în Nantes.

 

2) Plaja Monsieur Hulot (Saint Marc sur Mer)

 

Partea aceasta a Franţei nu este renumită neapărat pentru plajele şi staţiunile sale. Cu toate acestea, după numeroase căutari pe internet, am decis să îmi încerc norocul. O baie în Oceanul Alantic ar fi fost o premieră pentru mine. 🙂

Cred că am nimerit chiar pe una dintre cele mai frumoase plaje din zonă. Am petrecut o zi foarte relaxantă pe Plaja Monsieur Hulot, aflată în micuţa localitate Saint Marc sur Mer. Nisipul era fin, fără scoici înţepătoare, apa fără alge sau prea multe pietre, pe plajă erau 2 terase/restaurante , linişte, soare prietenos, temperatura apei era potrivită. Drumul de la Nantes până la Plaja Monsieur Hulot durează cam 50-60 de minute.

Un detaliu interesant despre numele plajei: Monsieur Hulot a fost personajul principal din filmul din 1953 ‘Les Vacances de M. Hulot‘, care s-a filmat exact acolo. 🙂 Pe plajă există chiar şi o statuie de bronz, care îl reprezintă pe simpaticul personaj.

Nu în ultimul rând, unitatea urbană de care aparţine localitatea Saint Marc Sur Mer are şi o importanţă istorică. În timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, portul din Saint Nazaire a fost distrus (1942) în totalitate de britanici, pentru a împiedica germanii să îşi mai repare navele acolo. În prezent, Saint Nazaire este al patrulea cel mai important port din Franţa.

 

3) Maşinile Insulei

 

Una dintre principalele atracţii ale oraşului Nantes este Les Machines de l’île (Maşinile Insulei). E vorba despre un proiect artistic orginal, care combină universul lui Jules Vernes (care apropo, s-a născut în Nantes), ideile care au stat la baza creaţiilor lui Leonardo Da Vinci şi istoria industriei din Nantes. Rezultatul este cel putin spectaculos! E un fel de muzeu în aer liber, care parcă a înviat insula.

Piesa de rezistenţă a colecţiei este Marele Elefant (Le Grand Éléphant). Cântăreşte 48 de tone (!!!), măsoară 12 metri în înălţime, 8 metri în lăţime, 12 în lungime şi este realizat din lemn şi oţel. Detaliul cel mai important despre acest elefant este că el se mişcă. Da…. cu maxim 3 km/h! 🙂 🙂 🙂 Poate transporta cam 50 de persoane, plimbarea durează 45 de minute, iar costul este de 8.5 euro/persoană. Aaaa, să nu uit! Dacă se întâmplă să te afli pe lângă elefant în timp ce acesta se deplasează, să nu te mire dacă te va stropi cu apă! E mare distracţie, mai ales pentru copii.

Alte piese ale proiectului sunt Caruselul marin al lumii, Copacul Heron, dar şi Galeria Maşinilor. Toate sunt la fel de interesante şi te vor convinge că imaginaţia omului chiar nu are limite…

 

4) Centrul istoric Nantes

 

Centrul vechi al oraşului Nantes mi-a adus aminte un pic de Bucureşti. O mulţime de străduţe pietonale cu magazine, restaurante şi cafenele. Era seară când am ajuns acolo, dar destul de cald afară, aşa că terasele erau pline de francezi. O atmosferă tare faină!

Tot în centrul oraşului vechi se află şi 3 lăcaşuri de cult impresionante: Catedrala Sf. Petru şi Pavel (Cathédrale Saint-Pierre et Saint-Paul), Bazilica Sf. Nicolae (Basilique Saint-Nicolas) şi Biserica Sf. Cruci (Église Sainte-Croix).

Mi-a plăcut mult şi Place Royal şi superba sa fântână, care datează din anul 1865. E probabil reperul din centrul vechi al oraşului Nantes, acel loc în care îţi dai întâlnire cu prietenii. 🙂 Plus că dacă eşti mare fan al îngheţatei, trebuie să te opreşti la magazinul Amorino aflat chiar în Place Royal. Amorino a devenit marca mea preferată de îngheţată.

5)  Valea Loarei

 

Valea Loarei este motivul pentru care îmi doresc să mă întorc cât de curând în Franţa. De când eram mică visam să ajung aici. Nu am petrecut prea mult timp în Valea Loarei, aşa că am reuşit să văd doar 3 dintre zecile de castele care se găsesc în acesta zonă excepţională. Am lăsat cele mai celebre castele pentru altă dată. Am vizitat mai întâi castelul din Clisson şi apoi cel din Montreuil-Bellay. Hotelul din Montreuil Bellay a fost ceva aparte, iar din piscina acestuia puteai să vezi castelul, aflat în imediata apropiere.

Înainte să părăsesc Valea Loarei şi să mă îndrept spre Paris, m-am oprit scurt şi în Saumur, oraş în care se află unul dintre cele mai impresionante castele din Valea Loarei. Iar centrul oraşului Saumur, străbătut şi el de Loara, mi-a facut o primire tare colorată:

 

*potrivit cifrelor publicate Organizaţia Mondială a Turismului.

5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: