Rimetea este poate cel mai frumos sat pe care l-am văzut până acum în ţara noastră. Vei simţi că pășești într-un muzeu în aer liber… 🙂 Cuvintele care îmi vin în minte când mă gândesc la Rimetea sunt: simplitate, liniște, echilibru. Nu știu dacă e vorba despre pitorescul localităţii sau despre peisajul unic dat de dominanţa Pietrei Secuiului, dar Rimetea are ceva special. Locuitorii satului Rimetea se pot considera niște oameni tare norocoși, iar în ultimii ani numărul turiștilor care vin să vadă localitatea monument a crescut. Dacă vei ajunge vreodată în Rimetea te vei gândi cel mai probabil: “Oare chiar mă aflu în România” ?
Rimetea – cel mai frumos sat din România
Rimetea este o comună din judeţul Alba care adăpostește două sate: Rimetea și Colţești, aflată la numai 25 km de Aiud. Satul s-a numit Trascău până în anii 1960, după care denumirea i s-a schimbat în Torocko. Localitatea Rimetea este unică în ţara noastră din punct de vedere arhitectural. Majoritatea caselor sunt de culoare albă, cu ferestre verzi, de lemn, așezate într-o ordine aproape perfectă. Faţadele sunt construite în stil neoclasic cu motive reprezentând panglici și ghirlande, totul în stilul caracteristic al secolului XIX. Tot ce e vechi a fost păstrat și recondiţionat. Iar acest lucru îi aduce o valoare incomensurabilă. Este unul dintre puţinele sate din Transilvania care și-a conservat identitatea, iar totul pare încremenit în timp, ca într-o fotografie de epocă.
Ospitalitatea maghiară – secretul succesului
Populaţia satului nu depășește 1800 și ceva de persoane. Peste 80% dintre locuitori sunt de etnie maghiară, iar acest lucru îl vei remarca imediat, pentru că în jurul tău nu vei auzi vorbindu-se limba română prea mult. Da, m-a deranjat un pic faptul că la magazinele cu suveniruri din centrul localităţii reușeam să mă înteleg destul de greu cu comercianţii, dar am trecut repede peste acest detaliu căci suvenirurile pe care le-am gasit aici erau cu totul și cu totul deosebite. Nici măcar turiștii pe care i-am întâlnit prin Rimetea nu erau români… Trebuie să recunosc totuși, că ospitalitatea gazdelor noastre a fost nemărginită. Iţi recomand cu tot dragul Pensiunea Dr. Demeter Bela Rimetea, mâncarea este delicioasă, iar amplasare acesteia este excelentă.
Un lucru interesant pe care l-am aflat despre Rimetea este legat de ajutorul financiar pe care îl primește din partea vecinilor noștri din Ungaria pentru restaurarea și întreţinerea caselor. Ar trebui să le multumim, nu-i așa …? Păcat că noi în continuare nu reușim să trecem examenul promovării valorilor autohtone.
Pe o plăcuţă cu informaţii despre comună am găsit următoarele date: primele atestări documentare despre Rimetea datează din 1257-1272, iar principalele ocupaţii ale localnicilor erau mineritul și prelucrarea fierului. Aceștia au format chiar prima “societate” – formă de organizare profesională din Transilvania.
Ce să vizitezi în Rimetea?
În piaţa centrală a localităţii se găsește biserica unitară, care datează din sfârșitul sec. al XVIII-lea, stil baroc tarziu. Turnul bisericii a fost refăcut între 1828-1829, când a primit prezentul acoperis cu coif baroc. Bolţile sunt decorate cu ornamente în stil rococo, iar orga a fost construită in 1821. În Rimetea mai există și un muzeu de etnografie, unde ocupaţiile și modul de viaţă al locuitorilor sunt foarte bine reflectate în cadrul expoziţiilor.
Dacă ajungi în Rimetea, îţi propun să faci o vizită într-un atelier de pictură manuală a mobilei. Aici vei găsi niște adevărate opere de artă. Cele mai multe comenzi vin din afara ţării, iar cumpărătorii sunt pur și simplu fascinaţi de combinaţiile fine de culori, cu influenţe tradiţionale săsești și ungurești.
Prin împrejurimi…
Ce poţi să mai vizitezi dacă ajungi în zonă? În primul rând Cetatea Colteșţi (Cetatea Trascăului), o ruină aflată la jumătate de oră de mers de centrul localităţii învecinate Colţești. Datează din sec. al XIII-lea, iar panorama asupra întregii regiuni de care te vei bucura când ajungi aici este incredibilă! Pasionaţii de drumeţii pot încerca un traseu până în vârful Pietrei Secuiului, 1128 m. Iubitorii zborului cu parapanta sigur vor agrea în mod special acest loc. La mai puţin de o oră poţi ajunge și la Cheile Turzii sau Salina Turda, 2 dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din judeţul Cluj. Tot în zonă mai există și Rezervaţia Cheile Vălișoarei, Mănăstirea Râmeţ și Cheile Râmeţului. Așadar, zona este încărcată de atracţii pentru toate gusturile. Poţi să stai fără griji o săptămană întreagă aici, te asigur că nu te vei plictisi deloc!
Rimetea a fost distinsă în anul 1999 cu premiul „Europa Nostra” al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural și arhitectonic, această localitate fiind singura din ţara noastră care a primit acest premiu vreodată! Aprecierea pentru acest sat nu se oprește aici: Rimetea ar putea deveni prima localitate din România aflată integral sub patrimoniu UNESCO, datorită frumuseții sale arhitecturale și a modului în care a reușit să își păstreze valorile tradiţionale.