Primăvara la Schonbrunn

Probabil primăvara este unul dintre cele mai potrivite anotimpuri pentru o vizită la Schonbrunn. Deschis zilnic, 365 zile pe an, Palatul Schonbrunn este cel mai popular obiectiv turistic din Viena. Începând cu sfârșitul lunii martie, toate grădinile palatului, închise pe durata iernii, își deschid din nou porțile pentru milioanele de vizitatori pe care îi are anual fosta reședință imperială.

1x1.trans - Primăvara la Schonbrunn

Am vizitat domeniul Schonbrunn anul trecut, chiar în luna martie. Am avut nevoie de 2 zile pentru a putea vizita toate obiectivele de pe biletul Winter Pass Plus, în ordinea următoare: Palatul Schonbrunn, Gloriette, Patiseria Regală, Grădina Zoo, în prima zi, iar în altă zi Casa Deşertului Schonbrunn, Casa Palmierilor şi Muzeul trăsurilor imperiale. Din păcate în perioada în care am fost eu acolo Orangeria și Labirintul nu puteau fi vizitate, însă dacă mergi în perioada 15 martie – 2 noiembrie, îți recomand să achiziționezi biletul Gold Pass pentru a avea acces la toate aceste obiective. Prețul unui bilet Gold Pass pentru adulți este 49 euro, iar pentru copii 24 euro.

Palatul Schonbrunn

Mi-e destul de greu să mă hotărăsc ce mi-a plăcut cel mai mult aici. Palatul impresionează prin grandoare, eleganță, opulență. S-a aflat în posesia Dinastiei Habsburgilor încă din anul 1569. Cea care a comandat construirea palatului de vară și a denumit proprietatea pentru prima oară “Schonbrunn” a fost soţia împăratului Ferdinand II in anul 1642. Palatul, care a fost ridicat după asediul turcesc din anul 1696 şi parcul au fost reamenajate substanțial de Maria Theresia după anul 1743. Construcția a durat intre 1695 – 1713, iar fațada palatului a fost și ea refacută între 1817 – 1819. Palatul are 1441 de încăperi, din care doar 45 pot fi vizitate. Sala oglinzilor este una din cele mai spectaculoase încăperi. Aici, Mozart a susținut un concert la vârsta de 6 ani. Sala este decorată în nuanțe de alb și auriu, în stil rococo.

După vizitarea palatului, am facut o oprire scurtă la patiseria regală pentru a vedea ceremonia de preparare a ștrudelului vienez, la finalul căreia vei putea degusta o mică felie din acest preparat tradițional. Cu această ocazie vei afla rețeta ștrudelului, precum și povestea fiecărui ingredient folosit.

Gloriette

Vremea era superbă, iar plimbarea către Gloriette a fost încântătoare. Structura arhitecturală domină de pe culmea dealului întregul domeniu. Gloriette este un simbol al triumfului, al puterii, al eroismului. De aici vei admira domeniul regal, dar și o parte din capitala austriacă. Cafeneaua Gloriette te asteaptă să îți tragi un pic sufletul după urcușul obositor.

Grădina Zoologică

Ziua s-a incheiat cu o vizită la Grădina Zoologică, cea mai veche veche grădină zoologică din lume. Grădina Zoo Schonbrunn a fost aleasă deja de trei ori drept cea mai bună grădină zoologică din Europa. Anual, peste 2 milioane de turiști vizitează acest loc magic, de unde copii nu vor mai dori să plece, și unde adulții își vor dori cu siguranță să revină.

1x1.trans - Primăvara la Schonbrunn

Casa Deşertului și Casa Palmierilor

În a doua zi rezervată domeniului Schonbrunn am vizitat Casa Deşertului și Casa Palmierilor, cele 2 sere tematice pe care îmi doream musai să le vad. Am observat că nu sunt la fel de populare ca celelalte atracții de la Schoenbrunn, dar te asigur că sunt niște locuri cu totul și cu totul deosebite. Wustenhaus (Casa Deşertului) nu este o clădire impresionantă, dar cum vei pătrunde în interiorul serei vei remarca densitatea mare de plante și viețuitoare (rozătoare, reptile sau păsări din zone aride), din zone geografice cu climat specific: Madagascar, Nordul Africii și Orientul Apropiat, Africa sau America.

1x1.trans - Primăvara la Schonbrunn

A două seră, Casa Palmierilor (Palmenhaus) este o clădire care iese în evidență prin dimensiuni și stil arhitectural. Casa Palmierilor este construită din fontă, fier forjat și sticlă și găzduiește peste 4000 de specii de plante. În anul 1945 Palmenhaus a fost destul de serios afectată de explozia unei bombe, durând 8 ani până când a putut fi redeschisă, iar în perioada 1986-1990, au avut loc lucrări de restaurare importante. Cum vei intra în Palmenhaus vei simți umiditatea și temperatura extrem de ridicată. Pasionații de fotografie vor fi încântați de acest loc, desprins parcă dintr-un basm: băncuțe albe, râuri și flori la fiecare pas.

1x1.trans - Primăvara la Schonbrunn

Muzeul trăsurilor imperiale

Muzeul trăsurilor imperiale (Wagenburg) a fost ultimul obiectiv pe care l-am vizitat la Schonbrunn. Colecția muzeului este formată în principal din vehicule din fosta flotă de transport a Curţii Imperiale Vieneze. După căderea monarhiei Austro-Ungare în 1918, aproximativ 100 de trăsuri, sănii, lectici etc. și-au găsit locul in Wagenburg. Tot aici poți observa şi o colecţie bogată de uniforme şi haine de gală. Piesele care probabil m-au impresionat cel mai mult au fost: trăsura mortuară şi trăsura aurie care a transportat-o pe prinţesa Sisi în ziua nunţii sale.

1x1.trans - Primăvara la Schonbrunn

Pentru a te deplasa rapid de la un obiectiv la altul, poţi folosi trenul panoramic (Schönbrunner Panoramabahn). Preţul unui bilet pentru o zi costă 6€ / adult. Eu am preferat să mă deplasez pe jos, pentru a mă bucura de fiecare colţisor al acestui domeniu remarcabil.

Informaţii complete despre bilete, acces și program poţi găsi accesând site-ul oficial al domeniului Schonbrunn.

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.