Ce trebuie să conţină rucsacul de munte?

Indiferent de tipul şi durata traseului ales, din rucsacul tău nu ar trebui să lipsească anumite obiecte. Înainte de orice călătorie am obiceiul să fac o listă cu tot ce trebuie să pun în bagaj, nu pentru ca aş fi extrem de organizată, ci pentru că aşa am cele mai mici şanse să uit ceva 🙂 . Prin urmare, am încercat să fac o listă a obiectelor pe care ar fi bine să le ai de fiecare dată cu tine când mergi pe munte (scenariu: drumeţie de o zi, sezon primăvară/vară/toamnă, rucsac de tură – de 30-40 litri):

Articole pentru orientare şi supravieţuire

 

  • Harta zonei în care vei merge – chiar dacă acum există inclusiv aplicaţii pentru smartphone, cum ar fi Salvamont, care conţin multe informaţii utile pentru orice pasionat de călătorii montane, inclusiv hărţi, eu încerc să am şi o variantă printată a traseului ales. Uneori aceasta te salvează când tehnologia nu o poate face.
  • O lanternă – fie că e vorba de o lanternă frontală sau clasică, un astfel de accesoriu este mereu bine-venit, pentru că nu ştii niciodată când te prinde noaptea pe poteci. Recomand totuşi varianta frontalei, care îţi permite să ai mainile libere tot timpul. Întotdeauna ai grijă ca bateriile să fie încărcate.
  • O busolă – şi aici există varianta unei aplicaţii pentru smartphone, dar spre deosebire de acesta, o busolă nu rămâne niciodată fără baterii.
  • Un briceag multifuncţional – poate fi util în foarte multe situaţii, aşa că păstrează-l la îndemână!
  • O brichetă/chibrituri impermeabile – nu pentru a te apuca de grătare pe munte, ci în ideea de a putea face un foc în caz de extremă urgenţă.
  • Folie de supravieţuire – foarte uşoară, ocupă extrem de puţin spatiu, cu proprietăţi duble pentru situaţii de urgenţă: una din feţe luptă împotriva hipotermiei, menţine temperatura corpului, protejează de vânt şi umiditate, iar cealaltă conferă senzaţie de răcoare.
  • Baterie externă pentru telefon – utilă pentru situaţiile în care bateria telefonului te lasă la greu.

1x1.trans - Ce trebuie să conţină rucsacul de munte?

Mini-trusa de prim ajutor

Aceasta nu trebuie să lipsească din rucsacul nici unui munţoman. Eu am grijă să am mereu pe munte următoarele medicamente: pentru dureri (antiinflamatoare): Nurofen, Arcoxia; antidiareice: Imodium sau Smecta; antialergice: Aerius; pentru dezinfectarea rănilor: Betadină; cremă antiherpetică: Aciclovir; pentru dureri în gât: Trachisan. În plus, trusa ar trebui să mai conţină: leucoplast, feşe din tifon, comprese sterile, plasturi pentru bătături, faşa elastică, serveţele umede şi uscate şi orice alte produse, în funcţie de propriile afecţiuni/slăbiciuni. Ar trebui să iei o cantitate minimă din fiecare produs, ca să nu ocupe mult spaţiu în rucsacul tău.

Fluier

E mic, uşor şi ţine urşii departe! Serios, urşii sunt sensibili la zgomote 🙂 . Este foarte indicat să ai un fluier la tine şi pentru alte situaţii de urgenţă pentru că îţi poate salva viaţa (remember Titanic?).

1x1.trans - Ce trebuie să conţină rucsacul de munte?

Articole pentru a te proteja de soare

Ochelari de soare, cremă de soare cu factor de protecţie ridicat, şapcă/pălărie/bandană, o bluza cu mânecă lungă, subţire – toate acestea te vor proteja atunci când nu vei avea parte de umbra pădurii. Arsurile suferite la munte sunt extrem de periculoase, e bine să nu uitam cât de puternic este soarele la înălţime (vorbesc din proprie experienţă).

Articole pentru a te proteja de ploaie

La munte vremea este extrem de imprevizibilă, aşa că e bine să ai mereu la tine pelerina de ploaie şi husa pentru rucsac, iar bocancii e bine să fie de trei sezoane.

Apă şi mâncare

 

1x1.trans - Ce trebuie să conţină rucsacul de munte?

Atunci când aleg hrana pe care o iau pe munte țin cont de mai mulți factori: trebuie să fie o sursă de energie, să fie ușor de digerat, să nu se strice şi să fie uşor de transportat. Alimentele cele mai bune sunt: fructele proaspete (ex.: mere, banane) şi confiate, seminţele, biscuiţii, legumele, batoanele energizante, ciocolata, conservele carne/peşte/ficat, sandwich-urile. Pe traseu fii cu ochii în patru şi după fructele de pădure! Să ai la tine şi o pungă (sac) pentru gunoi – pe care bineînţeles o vei lua cu tine înapoi în civilizaţie.

În ceea ce priveşte hidratarea, ar fi foarte bine să te interesezi din timp ce surse de apă vei întâlni pe traseu, pentru a nu-ţi îngreuna rucsacul mai mult decât este nevoie. Desigur, “meniul” trebuie adaptat şi în funcţie de preferinţe, anotimp, temperatura de afară, starea de sănătate. Alcoolul pe durata traseului este contraindicat.

Îmbrăcăminte

Şosete şi un tricou de schimb, o bluză cu mânecă lungă în plus (polar), dar în funcţie de vreme şi temperatură, putem vorbi de şi mai multe articole. Materialele ar fi bine să fie sintetice, care elimină rapid transpiraţia şi care se usucă repede. Chiar şi vara, la altitudini mari s-ar putea să ai nevoie de mânuşi.

1x1.trans - Ce trebuie să conţină rucsacul de munte?

Aparatul de fotografiat

Dacă eşti pasionat de fotografie, din rucsacul tău nu va lipsi niciodată aparatul de fotografiat. În funcţie de tipul de aparat, ar fi bine să nu uiţi cardul de memorie (inclusiv adaptor dacă e cazul) şi acumulatorul (încărcat!!). Been there, done that! 😀

 

4.50 avg. rating (91% score) - 2 votes

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.