După ce anul trecut am văzut pentru prima oară bujorul de munte îmbrăcând culmile Ciucaşului, mi-am propus ca în 2016 să îmi încerc norocul în Masivul Iezer-Păpuşa. Nu am ales ca obiectiv al acestei ture nici cel mai înalt vârf al acestor munţi, Vârful Roșu (2469 m), nici lacul glaciar Iezer, aflat la altitudinea 2135 m, ci Vârful Păpuşa. Dacă tot plecam în căutarea rhododendronului cel roz, mi-am zis să alegem ca obiectiv final un vârf cu un nume blând şi dulce. Chiar am devansat cu o săptămână această excursie pentru că aflasem că bujorul nu înflorise încă în zonă, aşadar nu ştiu ce îmi doream mai mult: să ajung pe vârf sau să mă bucur de rozul bujorului de munte? 🙂

Barajul Râuşor

Am plecat vineri după-amiază din Bucureşti spre Câmpulung, cu destinaţia Lereşti, unde ne-am cazat la Pensiunea Amada. Am avut timp să facem şi un drum până la Barajul Râuşor, situat pe Râul Târgului. Barajul a fost construit în 1985 şi beneficiază de un peisaj pe cinste. Când am văzut de acolo Vârful Păpuşa în depărtare mi se părea mai degrabă un deal cu o culme netedă, decât un munte de aproape 2400 m! Dar, am învăţat că pe munte, de multe ori, aparenţele înşeală, aşa că eram pregatită ca ziua următoare să avem parte de un urcuş serios.

Primii pe traseu

Sâmbătă dimineaţă, după ce reuşisem să dorm vreo 3 ore (nu ştiu de ce, dar nu am putut deloc să mă odihnesc ca lumea), plecăm de la pensiune în direcţia: Cabana Voina – Cabana Cuca – Şaua Grădişteanu – Vârful Păpușa. Drumul până la Cabana Voina este foarte ok, după care se strică rău de tot. Noi am lăsat maşina la vreo 10 minute după Cabana Voina, dar dacă ai o maşină cu gardă înaltă poţi ajunge chiar până la Cabana Cuca. La ora 8:42 am ajuns la Cabana Cuca, am stat un pic de vorbă cu domnul cabanier, care ne-a spus că suntem primii curajoși ai zilei care pornesc pe traseu.

Fluierând prin pădure

Începeam astfel prima bucată de traseu, prin pădurea din stânga cabanei. Obosisem deja după primele 3 minute… Oare aşa avea să fie tot drumul? Pădurea era destul de înfricoşătoare, iar în urma noastră nu mai vedeam pe nimeni altcineva. Speram că nu vom fi singuri pe toată durata traseului spre Păpușa. Fluieram la câtiva metri că să facem măcar puţină gălăgie (abia mai respiram, aşa că eventualele conversaţii filozofice de lungă durată ieşeau din discuţie). Atenţie mare la marcaj, pentru că de la un moment dat poteca dispare, iar marcajul bandă albastră îl vei vedea doar pe câte un copac. Părea nesfârşită acea pădure şi tot ce ne doream era să ieşim cât mai repede în golul alpin, fapt care s-a şi întâmplat după 1 h 15 min de urcuş susţinut prin pădurea întunecată.

Urcând spre necunoscut

Deşi speram că greul se va domoli, măcar pentru o perioadă, acest lucru nu s-a întâmplat. A urmat o porţiune un pic mai uşoară, ce-i drept, dar printr-o iarbă îngrozitor de mare. Plus că începuse să bată şi vântul… Mă simţeam ca în Măcin :-)) . Nici măcar nu reuşeam să vedem pe unde o lua poteca, doar stâlpii ne ajutau să menţinem direcţia corectă. Mergând prin pădure până atunci, fusesem feriţi de căldura soarelui, dar din câte citisem nu mai urma să avem parte deloc de umbră pe restul traseului… 🙁

Ascensiunea serioasă începuse din nou. Eram obosită, înaintam, dar nu vedeam unde, mă bucuram la vederea fiecărui stâlp, ştiind că va trebui să ajungem într-o şa la un moment dat, dar… nimic! Mă mai uitam din când în când în spate la priveliştea cu Munții Iezer şi parcă mai prindeam puteri. La un moment dat, începuseră să se vadă ieşind din pădure şi alţi montaniarzi. Măcar nu mai eram singuri 🙂 …

Şi bujorii mei unde sunt?

Mă tot uitam prin jur, căutând bujorii de munte. Vedeam tufele dar, nici urmă de flori. Asta ar fi fost culmea! Să fi venit acolo în perioada nepotrivită… Parcă începusem să fiu mai motivată, înaintam mai repede, din dorinţa de a vedea rozul mult dorit mai repede. Pe partea stângă a potecii zăresc în sfârşit o pată de culoare!!!! Eram fericită, dar în același timp mă gândeam la cum arăta Ciucaşul anul trecut şi nu îmi venea să cred că nu o sa am parte de aceeaşi privelişte şi în Păpuşa… Până la Şaua Grădişteanu am mai vazut 1-2 tufe cu rhododendron, dar nici vorbă de pajiştile roz întinse la care mă aşteptam. Recunosc că mă cam resemnasem.

Era ora 11 când ajungeam în Şaua Grădisteanu, iar vântul batea din ce în ce mai tare. Am făcut o pauză mai mare aici pentru a ne pregăti de ascensiunea pe Vârful Păpuşa, din stânga noastră. Indicatorul anunţa 1 oră până în Vârful Păpușa. Oare atât de puţin mai aveam? Normal că nu 😀 .

Surpriza roz

Cred că pornisem la drum din nou de vreo 5-10 min., când mă întorc să fotografiez locul de unde plecasem mai devreme. Nu îmi venea să cred, muntişorul din stânga jos părea sa fie … roz!!!! Parcă brusc mă umplusem de energie. Voiam doar să ajung pe vârf că să mă întorc mai repede la rhododendron :-). Uitasem de oboseală, de vânt, de tot! Când a mai apărut şi creasta Pietrei Craiului în dreapta, declarasem deja ziua ca fiind perfectă! Eram cuprinsă de atâta euforie încât nu am sesizat când mi-am pierdut pălăria. Norocul meu a fost că cineva a găsit-o şi mi-a înapoiat-o mai aproape de vârf! Mulţumesc din nou 😀 .

Păpuşa sau Fata Morgana?

Ok, găsisem bujorii de munte, îmi recuperasem şi pălăria, dar Păpuşa noastră dragă tot nu apărea! Nu cred că mai trăisem sentimentul acela până atunci, nu mai aveam răbdare, ştiam că Vârful Păpuşa trebuia să fie aproape, dar urcam, urcam şi nu vedeam nimic. Parcă Păpuşa aceea era o iluzie. Din acest motiv, am băgat viteză, am luat-o în faţa grupului.

Sincer, nici nu ştiu de unde mai aveam energie, dar voiam să văd odată vârful Păpușa şi să îi anunţ pe ceilalţi că am ajuns, pentru că toţi eram destul de demoralizaţi şi obosiţi. Într-un final am zărit vârful stâncos al Păpuşii, dar din păcate, grupul se răsfirase şi nu îi mai vedeam pe toţi. În fine, ne reunim cu toţii la înălţimea de 2393 m în jur de ora 13:45… Deci, am făcut în total de la Cuca până acolo aproximativ 5 h.

Vârful Păpușa şi ai săi vecini de seamă

Cred că Vârful Păpuşa este unul dintre cei mai privilegiaţi munţi. Cum să nu fie, când are asemenea vecini: Piatra Craiului, Bucegi, Făgăraş, Iezerul Mare? De pe vârf vedeam şi Barajul Râuşor 🙂 . Era o vreme superbă, puteam să vedem inclusiv trapezul Viştea Mare – Moldoveanu!!! Am stat ceva pe vârf, am mâncat şi am făcut, bineînţeles, o grămadă de poze. A venit însă şi momentul despărţirii de Păpuşa, care nu s-a lăsat deloc cucerită prea uşor în ziua aceea. I-am mulţumit şi am ajuns la concluzia că a avut un farmec aparte 🙂 .

Păpuşa îmbujorată

Era atat de plăcut să cobori… Aşteptam de multe ore chestia asta. Vântul devenise nemilos şi nu ne ajuta prea mult în coborare. Nu imi venea să cred că era să plec din Păpuşa fără să văd bujorii de munte…!

Când am ajuns la destinaţie, nu puteam decât să mă minunez de acel tablou unic. Natura are acest dar, de a picta peisaje de o frumuseţe infinită. Iar noi eram cu adevărat norocoşi că putem fi martori la un asemenea spectacol. Dar, cum momentele frumoase durează puţin, fericirea noastră a fost tulburată rapid de un grup de culegători, mai sociabili decât mi-aș fi dorit si destul de insistenţi. Am mai facut repede câteva poze şi am plecat, destul de dezamagită de această întâlnire neprevăzută, dar fericită că am găsit bujorii. Am ajuns înapoi la Cabana Cuca la ora 17:15.

În concluzie, această excursie a avut de toate: linişte, soare, mister, o ascensiune sănătoasă, mult efort, dar cu o răsplată pe cinste şi bujorii mult visați. Masivul Iezer-Păpuşa este un loc în care aş vrea să revin, şi cred ca are mari şanse să devină unul dintre masivele mele preferate 🙂 .