Retezat este muntele de poveste al Carpaţilor și tărâmul celor mai multe lacuri glaciare din ţara noastră. Printre acestea se număra Lacul Bucura, care este cel mai întins lac glaciar din România, precum și Lacul Zănoaga, cel mai adânc. Parcul Naţional Retezat este primul parc naţional de pe teritoriul ţării noastre, înfiinţându-se în anul 1935, iar unii specialiști îl consideră și cel mai valoros din punct de vedere al biodiversităţii, aici găsindu-se o treime din flora României. În cele ce urmează o să îţi povestesc despre cea mai ploioasă experienţă pe care am trăit-o până acum la munte, dar și de ce mă voi întoarce în mod sigur în Retezat.

Detalii logistice

Am ales sa vizităm Retezatul în luna august a acestui an pentru că planul nostru era să dormim o seară sau două la cort. Cum eu sunt o mare friguroasă, am căutat să mergem într-o perioadă cu temperaturi cât mai ridicate. Cu câteva zile înainte de plecare prognoza meteo nu era tocmai pe placul meu, existau ceva sanse să plouă, dar am ales să pornim la drum oricum. Din București până în Poiana Pelegii, locul de campare, am facut destul de mult. Traseul a fost următorul: București – Pitești – Sibiu – Sebeș – Haţeg – Totești – Cârnești – Clopotiva – Gura Zlata – Barajul Gura Apelor – Gura Bucurei – Poiana Pelegii. După aproximativ jumătate de ora de la intrarea pe drumul forestier, înainte de Barajul Gura Apelor, am pierdut semnalul la telefoane, iar primul lucru la care m-am gândit a fost că nu mai aveam cum să urmăresc prognoza meteo… 🙁 Din câte am înţeles doar pe vârfuri ai șanse să recuperezi legătura cu civilizaţia. Așa că o vizită aici va fi una cât se poate de liniștită.

Lacul si barajul Gura Apelor

Barajul Gura Apei a fost construit în anul 1975, pe Râul Mare și reprezintă cel mai mare baraj de anrocamente și miez de argilă de pe continentul nostru, având o înălţime de 168 m, lacul are o suprafață de 390 ha și un volum total de 210 milioane mc. Impresionant, nu? Noi ne-am oprit un pic aici ca să facem câteva poze 🙂 .

Bun venit în Parcul Naţional Retezat!

Imediat după baraj o să treci de bariera care anunţa intrarea în Parcul Naţional Retezat. Aici trebuie să plătești biletul de vizitare al parcului (10 lei/persoană) și o taxă de trecere pe drum forestier în valoare de 7 lei/autoturism. De la barieră până în Poiana Pelegii mai faci cam o oră. În primii 4 km o să ţi se facă destul de milă de mașină, dar apoi drumul îngust este practicabil, cu câteva mici excepţii. Tind să cred că într-o perioadă cu precipitaţii abudente acest drum ar deveni impracticabil. Pădurea pe care o vei străbate are un aer mistic, este extrem deasă, copacii par să aibă o vârstă venerabilă iar totul pare să fie adormit.

Campare în Poiana Pelegii

O să îţi dai seama imediat că ai ajuns aproape de Poiana Pelegii în momentul în care vor apărea mașinile parcate pe marginea drumului. La capătul acestuia există și o mică parcare, însă nu garantez că vei găsi un loc acolo. De la parcarea de la Gura Bucurei până în Poiana Pelegii am facut cam 15 minute, am traversat mai întâi un podeţ îngust peste Valea Pelegii, după care am luat-o pieptiș prin pădure, totul cu multe bagaje în braţe. Poiana Pelegii se află la altitudinea de 1.633 de metri și reprezintă punctul de unde pornesc foarte multe dintre traseele Retezatului. În Poiana Pelegii există și un refugiu salvamont.

Din păcate cum am pus piciorul în poiană, ploaia a început să cadă destul de serios. Nu știam cum să montăm corturile mai repede 🙁 . Până la lasarea serii ploaia s-a mai oprit, am putut să mancăm afară și să ne bucuram de aerul atât de curat de acolo. Noaptea a fost destul de liniștită, nu cred că a mai plouat deloc, dar destul de răcoroasă. Când am ieșit din cort dimineaţa, nu mi-a venit să cred: cerul era senin, iar razele soarelui mângaiau ușor crengile încărcate ale brazilor. Umezeala era în schimb destul de mare, după câţiva pași prin iarbă deja îmi udasem partea de jos a pantalonilor. Nu voiam să ne grăbim foarte tare cu plecarea, în speranţa că se va mai duce din umezeală. Riscam pe de altă parte ca vremea să se strice, așa că am ales să pornim la drum până la ora 9.

Lacul Bucura și ploaie din belșug…

Planul nostru era să ajungem la Lacul Bucura, apoi dacă ne ajută vremea și până în Vârful Peleaga (2509 m), cel mai înalt vârf din Retezat. Până la Bucura se anunţa un drum de 2 ore, marcaj bandă albastră. Prima parte a traseului am străbătut-o prin padure, în vreo 40 de minute, apoi peisajul a început să se schimbe: jnepenii și-au facut apariţia, poteca s-a îngustat destul de mult și a fost străbătuta pe acoluri de pârâiașe. În scurt timp am zărit și primul lac glaciar, pe partea stângă: Lacul Lia. Acum chiar simţeam că am ajuns în Retezat! Urcușul deja devenea serios și acest lucru însemna că destul de curând trebuia să vedem și Căldarea Bucurei. Din nefericire pe măsura ce câștigam altitudine vedeam și cum tot mai mulţi nori veneau dinspre vest… Tot uitându-mă după nori observ un alt lac, tot cu nume frumos de fată: Ana.

Al treilea lac întâlnit a fost chiar cel pe care îl asteptam: Lacul Bucura (2030 m). Ce splendoare…! Nu știam de ce să mă minunez mai întâi. Si câtă lume, câte corturi! Clar, Lacul Bucura este o atracţie populară datorită duratei scurte a traseului până aici, dar și a gradului de dificultate destul de scăzut. Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar din ţara noastră, având o suprafaţă de 10 ha.

Vârful Peleaga va rămâne pe altă dată

După câteva poze analizăm situaţia: norii care veneau dinspre vest erau mai numeroși și mai întunecaţi. Cu toate acestea, ne hotărâm să vedem cum e traseul care duce la Vârful Peleaga. Acesta începea imediat după cabana salvamont, pe partea dreaptă. Clar, vremea nu a fost de partea noastră, abia începusem să urcăm și am simţit cum începe ușor ploaia. Speram că se va opri, sau măcar nu se va înteţi. Nu a fost așa…:-( Începuse să plouă puternic, iar poteca era formată numai din lespezi. Nu cred că are rost să spun în ce hal alunecau acele pietre. Nici nu știu cât am reusit să urcăm, 15 minute poate? Am renunţat, era imposibil de înaintat. Tot ce îmi doream era să ajung mai repede înapoi la Lacul Bucura. Mi-era ciudă! De atâtea ori avusesem parte de o vreme perfectă la munte și acum, când în sfârșit ajunsesem în Retezat, norocul meu se terminase.. 🙁 Când am ajuns la Lacul Bucura, ploaia se mai potolise, dar cerul era tot înnorat, așa că singura noastră variantă era să revenim în Poiana Pelegii.

La întoarcere drumul a fost destul de aglomerat, foarte multă lumea încă mergea spre Bucura, dar măcar nu mai ploua. Ne hotărâsem să nu mai înnoptăm înca o seară în poiană, așa că planul era ca imediat ce ajungem acolo să ne apucăm de strâns corturile. Ca totul să se încheie așa cum a început: ploaia a venit din nou!! Oare în Retezat plouă mereu!?

Chiar dacă primul contact cu unul din cei mai frumoși munţi din România nu a fost chiar așa cum speram, sunt hotărâtă să revin aici. Mai sunt atâtea de văzut…”Doar” 80 de lacuri și peste 20 de vârfuri de peste 2000 m. Probabil îmi voi rezerva o săptămâna pentru următoarea vizită, ca să fiu sigură că prind măcar 1-2 zile fără ploaie… 🙂