Cascada Caşoca – sunetul apei din Masivul Podul Calului

Cascada Caşoca, o splendidă cădere de apă, reprezintă încă un motiv pentru care judeţul Buzău îmi este atât de drag. Pentru a ajunge aici, înainte de Barajul Siriu, vei face dreapta din DN 10 pe drumul forestier care duce către Cabana 14 Scaune, în total având de parcurs cam 6 km.

1x1.trans - Cascada Caşoca – sunetul apei din Masivul Podul CaluluiCascada Pruncea, cum i se mai spune, se află pe partea dreaptă a drumului, şi va trebui sa cobori câţiva metri în stânga podului,  pentru a-i admira frumuseţea de aproape.

Cascada Cașoca are o înălţime ce depăşeşte 5 m, iar liniştea deplină de aici este tulburată doar de apa care loveşte grăbită stâncile. Băncuţa strâmbă de lemn de pe partea stângă, te invită să zăboveşti minute bune şi să te bucuri de spectacolul pe care natura îl oferă.

1x1.trans - Cascada Caşoca – sunetul apei din Masivul Podul Calului

Aici timpul parcă stă în loc… Aerul umed, cântecul dulce al păsărilor, verdele crud al pădurii te vor îndemna să visezi şi te minunezi de puritatea acestei lumi.

1x1.trans - Cascada Caşoca – sunetul apei din Masivul Podul CaluluiO veche legendă spune în deschizătura de pe partea stângă a Cascadei Caşoca s-ar fi ascuns haiducul Gheorghilaş, un pandur în oastea marelui Tudor Vladimirescu.

1x1.trans - Cascada Caşoca – sunetul apei din Masivul Podul CaluluiCascada Caşoca este unul din obiectivele turistice pe care nu ai voie să le ratezi când ajungi în judeţul Buzău. O să îţi rămână cu siguranţă în suflet.

1x1.trans - Cascada Caşoca – sunetul apei din Masivul Podul CaluluiZona reprezintă punctul de plecare pentru numeroase trasee montane, inclusiv către Vârful Penteleu, marcaj cruce roşie (1772 m) – cel mai înalt masiv din Munţii Buzăului şi Vârful Podul Calului, marcaj bandă roşie (1439 m). Ambele trasee încep de la Cabana 14 Scaune.

1x1.trans - Cascada Caşoca – sunetul apei din Masivul Podul CaluluiLa plecare poţi face o oprire pe marginea Barajului Siriu. Construcţia lacului de acumulare de pe râul Siriu s-a terminat în anul 1995. Suprafaţa Lacului Siriu este de 500 ha, are lungimea de 11,5 km şi un volum de 155 milioane mc. Peisajul este fascinant, iar măreţia întinderii de apă este impresionantă.

1x1.trans - Cascada Caşoca – sunetul apei din Masivul Podul Calului 1x1.trans - Cascada Caşoca – sunetul apei din Masivul Podul Calului

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.