Sintra – orașul magic al Portugaliei

O vacanţă în Portugalia fără măcar o zi petrecută în Sintra? Nici gând!!! Sintra este o destinaţie care ar trebui să se găsească pe lista oricărui pasionat de călătorii. 🙂

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

La începutul lunii mai am fost pentru 3 zile în Portugalia. Excursia de o zi în Sintra a fost de departe vedeta acestui city break. Sunt foarte multe locuri de vizitat în Sintra, aşa că sfatul meu este să petreci cel puţin 2 zile aici. Eu regret faptul că am avut doar o zi la dispoziţie şi că am reuşit să vizitez doar 3 dintre cele mai de preţ bijuterii ale Sintrei. Chiar şi aşa, Sintra a intrat imediat în topul celor mai frumoase oraşe pe care le-am vizitat până acum.

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

Sintra în câteva cuvinte

 

De-a lungul timpului, Sintra a reprezentat locul preferat al regilor şi nobililor Portugaliei, drept dovadă numeroasele castele şi palate pe care le-au construit pe dealurile oraşului. Cine nu şi-ar dori o reşedinţă de vacanţă într-un loc atât de pitoresc? Palatele sunt destul de diferite din punct de vedere al arhitecturii, aşa că va fi greu să nu te impresioneze măcar unul. Romanii, maurii, regii şi aristocraţii, au avut fiecare un rol în istoria bogată a acestei localităţi.

 

Este un oraş scăldat de soare, dar în acelaşi timp rişti să te pierzi în grădinile si parcurile imense de acolo. În plus, în locurile de belvedere ale palatelor vei avea ocazia să vezi şi oceanul în depărtare. 🙂

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

După o cercetare riguroasă pe care am făcut-o înainte de călătorie, ținând cont şi de timpul limitat pe care îl aveam la dispoziţie, m-am hotărât să vizitez următoarele obiective turistice din Sintra: Quinta Da Ragaleira, Palatul Pena şi Castelul Maurilor.

Quinta Da Ragaleira

 

Primul domeniu pe care l-am vizitat în Sintra a fost şi preferatul meu. Quinta Da Ragaleira impresionează prin arhitectura construcţiilor şi peisagistica grădinilor, prin curiozitatea pe care ţi-o trezesc acestea, iar legendele despre masoni şi cavaleri templieri învăluie totul într-un mister demn de un thriller. Quinta Da Regaleira a fost finalizat în anul 1910 şi este un domeniu privat.

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

Harta pe care am primit-o odată cu bilete de acces mi-a fost de mare ajutor. Cred că fără aceasta sigur m-aş fi pierdut prin grădinile domeniului şi în orice caz nu aş fi reuşit să văd tot ce are de oferit.

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

Peşterile, turnurile de observaţie, fântânile, capela, clădirea principala, potecile înguste, micile lacuri, tunelurile întunecate, toate crează un spaţiu magic, încărcat de o energie aparte. Rezultatul imaginaţiei celui care a creat acest loc incredibil depăşeşte orice închipuire. Ce mi-a plăcut cel mai mult aici? Fântâna Iniţiatică:

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

Palatul Pena

 

Palatul Pena este cel mai colorat palat pe care l-am văzut în viața mea, zici că e un tort îmbrăcat în marţipan. 🙂 Domeniul se întinde pe o suprafaţă de 200 de hectare, aşa că ai putea să petreci o zi întreagă numai aici.

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

Eu am avut timp doar pentru un scurt tur al palatului, dar a fost suficient cât să mă cucerească. Unii îl consideră chiar kitschos din cauza multitudinii de stiluri arhitecturale care îl caracterizează. Mie mi-a placut chiar şi aşa. 🙂

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

Vei vedea aici multe terase, balcoane, turnuleţe, numai bune de fotografiat. De la Palatul Pena vei putea zări pe dealul învecinat şi Castelul Maurilor, următorul pe lista mea. Priveliştea? De vis… 🙂

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

Castelul Maurilor

 

Castelul Maurilor este singura construcţie cu rol militar din Sintra şi este şi unul dintre cele mai vechi monumente de aici.

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

În materie de panorame impresionante Castelul Maurilor (Castelo dos Mouros) nu se lasă cu nimic mai prejos decât vecinul său Pena. Drept dovadă, de aici am putut admira Palatul Pena, Quinta da Regaleira, Centrul Sintrei, Palatul Regal şi, în depărtare, Oceanul Atlantic. Drumul răcoros prin pădure de la şosea până la castel a fost o încântare, exact ceea ce aveam nevoie la finalul unei zile toride.

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

Castelul este acum doar o ruină, dar zidurile sale încă sunt spectaculoase! Istoria castelului începe cu invazia maurilor în Portugalia şi a fost construit între sec. VIII-IX. Castelul a fost cucerit apoi de primul rege al Portugaliei, Alfonso Henriques, iar în sec. XII și XVIII a fost supus unor lucrări de reconstrucţie.

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

Nu vreau să intru în mai multe detalii despre cele 3 obiective turistice pentru că aş vrea să dedic câte un articol separat fiecăruia la un moment dat. Cred că merită. 🙂

Informaţii utile:

 

  • Călătoria cu trenul din Lisabona (staţia Rossio) până în Sintra durează doar 40 de minute şi este gratis dacă ai Lisboa Card, altfel biletul dus-întors costă 4.30 EUR.
  • Din Sintra poţi merge cu autobuzul 403 la Cabo Da Roca. În doar 40 de minute vei ajunge în cel mai vestic punct al Europei continentale. Prețul unui bilet de autobuz este 4.05 EUR, iar de acolo acelaşi autobuz te va duce în 25 de minute în Cascais, de unde poţi lua trenul spre Lisabona. Și acest bilet de tren este gratuit cu Lisboa Card.
  • Ordinea în care am vazut cele 3 domenii este: Quinta Da Ragaleira, Palatul Pena şi Castelul Maurilor.
  • În Sintra poţi să mergi pe jos de la gară până la Quinta da Ragaleira, dar apoi îţi recomand transportul cu taxiurile moped (tuk tuk), căci Palatul Pena şi Castelul Maurilor sunt destul de departe şi în plus experienţa aceasta e foarte tare! Șoferii taxiurilor moped nu se sfiesc deloc să meargă cu viteză.:-)
  • O altă variantă pentru transportul local ar fi să iei autobuzul 434, care are traseul Palatul National – Castelul Maurilor – Palatul Pena, respectiv autobuzul 435 pentru Quinta da Ragaleira – Palatul Monserrate.
  • Deşi Sintra se laudă cu multe spaţii verzi, palatele şi castele din vârfurile dealurilor nu beneficiază mai deloc de umbră. Aşa că nu uita să ai la tine o cremă de soare, ochelarii şi o şapcă/pălărie.
  • Pentru că în Sintra te așteaptă multe suişuri și coboraşuri, te sfătuiesc să fii pregatit cu o încălţăminte foarte comodă.
  • Alte locuri faine de vizitat în Sintra: Palatul Național, Palatul MonserratePalatul Seteais. Dacă ajungi în Cascais poți face o plimbare de jumătate de oră până la Boca do Inferno, care oferă un spectacol natural cum rar îţi e dat să vezi.

1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei 1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei 1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei 1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei 1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei 1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei 1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei1x1.trans - Sintra - orașul magic al Portugaliei

4.00 avg. rating (83% score) - 3 votes

6 thoughts on “Sintra – orașul magic al Portugaliei

    1. Ioana Post author

      Astept impresiile tale dupa ce ajungi acolo! E mai spectaculos decat am reusit eu sa descriu prin cuvinte si imagini. 😊

      Multumesc frumos!

  1. Florin

    Ai dreptate, eu am fost de doua ori deja, si in curand vreau sa merg iar… Prima data am vizitat Montserrat, iar a doua oara Pena, inclusiv parcul… o minunatie chiar asa colorat cum e.
    Data viitoare am de gand sa bifez Quinta…
    Sintra e… din alta lume, parca timpul sta in loc acolo ❤️

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.