Gent – ce poți să vizitezi într-o zi?

Călătoria în Gent a fost cea mai scurtă pe care am făcut-o până acum în Belgia. Am petrecut acolo doar câteva ore pentru că weekendul respectiv era de fapt rezervat unui city break în Lille. Lille se află la doar 1 oră distanță de Gent, așa că am inclus și celebrul oraș belgian în itinerariul nostru.

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

Veneția Nordului

Gent este al treilea oraș ca mărime din Belgia și o destinație de vis pentru pasionații de călătorii. De mult timp îmi doream să ajung acolo. Eram curioasă dacă îmi va plăcea mai mult decât Brugge, pentru că preferințele celor care vizitaseră cele două orașe erau destul de echilibrate. Vizita în Gent nu m-a ajutat neapărat să mă alătur uneia dintre cele două tabere, ambele orașe sunt superbe! Pot să spun doar că Brugge mi s-a parut un pic mai intim, mai pitoresc, dar am și avut ocazia să petrec 2 zile acolo, deci suficient timp cât să îl descopăr mai pe îndelete.

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

Primul loc din Gent în care am ajuns a fost Podul Sint-Michielsbrug (St. Michael’s Bridge). A fost și zona care mi-a plăcut cel mai mult. Am ințeles imediat de ce (și) acest oraș este numit Veneția Nordului. De acolo am făcut stânga și am mers pe malul canalului Leie înspre Podul Grasbrug. Zona aceasta este un punct de plecare pentru tururile cu diverse ambarcațiuni pe canalele din Gent.

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

Un oraș dulce

 

Casuțele de turtă dulce, cu specific flamand, mi-au captat imediat atenția. Arhitectura flamandă este probabil unul dintre principalele motive pentru care revin mereu cu drag în Belgia:

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

Ok, recunosc, specialitățile culinare belgiene reprezintă alt motiv pentru care îmi place să vizitez Belgia. Deși recent am devenit alergică la midii, încă am liber la cartofi prăjiți, bere, ciocolata și gofre. Iar Ghent a fost destinația perfectă unde am putut să mă bucur de toate acestea.

Chiar înainte să facem stânga pe Podul Grasburg ne-am oprit să mâncăm niște gofre cu înghețată, căpșuni, ciocolată și frișcă. Și nu, nu mă simt deloc vinovată. 🙂 Sincer, chiar a fost cea mai bună gofre pe care am mâncat-o vreodată. Nu mai știu cum se numea localul, dar era chiar pe un colț, lângă un magazin Leonidas.

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

Castelul Gravensteen

 

Una dintre cele mai celebre clădiri din Gent este Castelul Gravensteen. Acesta se află chiar în inima orașului, lucru mai puțin obișnuit în Europa. Se pare că de-a lungul timpulu castelul a fost, pe rând, fabrică, tribunal și închisoare. La sfârșitul anilor 1800, orașul Gent a cumpărat și renovat castelul și l-a adus din fericire la starea sa inițială. Eu nu am avut timp să vizitez interiorul castelului, dar bănuiesc că este nemaipomenit la cum arata exteriorul:

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

Catedrala Sfântul Bavo

Cel mai important detaliu legat de Catedrala Sfântul Bavo este Adorația mielului mistic, o capodopera a lui Jan van Eyck. Se pare că aceasta este cea mai furată operă de artă din toate timpurile.

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

 

Biserica Sfântul Nicolae

Această biserică a fost construită în secolele XIII – XV, într-o combinație de stiluri arhitecturale: romanic și flamand. Biserica Nicolae este considerată biserica negustorilor, închinată patronului acestora.

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

Turnul Belfort

 

Una dintre construcțiile din Gent ce par să atingă cerul, Turnul Belfort, este printre cele mai populare clădiri din oraș. Clopotnița acestui turn oferă o priveliște absolut superbă asupra orașului și a împrejurimilor. Vei avea ceva de urcat până în vârful turnului, dar atâta timp cât nu ai rau de înălțime, te asigur că lumea arată tare bine de la 90 de metri. 🙂

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

Primăria din Gent

 

Primăria din Gent, numita și Stadhuis, este considerată una dintre cele mai frumoase clădiri civice din Belgia. Aceasta a fost construită pe durata a patru secole, începând 1518, și este caracterizată printr-o varietate de stiluri arhitecturale.

Cumva îmi pare rău că nu pot să aloc întotdeauna suficient timp pentru vizitarea anumitor destinații. Dar așa, întotdeauna voi fi mai mult decât bucuroasă să revăd aceste locuri. Gent este ca un cocktail aromat, cu un mix perfect de istorie, cultură și gastronomie, iar acest oraș vibrant, merită cu siguranță mai mult decât o excursie de câteva ore.

1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi? 1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi? 1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi? 1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi? 1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi? 1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi? 1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi? 1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi? 1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi? 1x1.trans - Gent - ce poți să vizitezi într-o zi?

0.00 avg. rating (0% score) - 0 votes

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: