Vârful Negoiu – o drumeţie de neuitat în Făgăraş

Multă vreme s-a crezut despre Negoiu că este cel mai înalt vârf din România. Ulterior, s-a dovedit că acesta ocupă „doar” locul doi în topul celor mai înalte culmi din ţara noastră. Decizia ca în ultimul sfârşit de săptămână al acestei veri să ajungem pe Vârful Negoiu, am luat-o fix cu un an în urmă, după ce priveam lumea de la 2544 m, de pe Vârful Moldoveanu 🙂 .

După o documentare riguroasă a variantelor de traseu pentru a ajunge pe Vârful Negoiu, am hotărat să alegem varianta Porumbacu de Sus – Cabana Negoiu – Drumul Zmeilor – Valea Sărăţii – Piatra Prânzului – Şaua Cleopatrei – Vârful Negoiu. Se pare că este cea mai uşoară şi rapidă cale către al doilea cel mai înalt vârf din ţara noastră. Planul era să dormim vineri noaptea la Cabana Negoiu, să facem traseul până la vârf a doua zi, după care să înnoptăm tot la Cabana Negoiu.

Din nou la Cabana Negoiu

Am fost la Cabana Negoiu anul trecut, în luna mai, dar a plouat în continuu atunci. În săptămâna de dinaintea traseului singurele site-uri pe care le accesam  erau cele referitoare la prognoza meteo. Din fericire, pentru al treilea an la rând, vremea în ultimul week-end al verii se anunţa perfectă.

Din Porumbacu de sus mai poţi să mergi cu maşina încă 16 km. Drumul este practicabil, dar destul de prost, cu multe denivelări, aşa că poţi să apelezi la unul dintre domnii care oferă transport până la Carieră. Garantez distracţie şi senzaţii tari 🙂 . Mai multe informaţii poţi să găsesti aici.

De la Cariera până la Cabana Negoiu se fac cam 2 ore şi ceva. Aşadar, vineri dupa-amiază am pornit într-o gaşcă de 15 persoane către cabană. Pentru încurajare: cea mai dificilă parte este chiar la început 😀 . Drumul forestier părea că nu se mai termina, cu toţii cred că ne-am îngreunat rucsacii mai mult decât ar fi trebuit 🙁 . Înţepeniţi şi epuizaţi, am ajuns la Cabana Negoiu chiar la asfinţit.

Drumul Zmeilor

A doua zi am început traseul la 8.30, marcaj triunghi albastru, urma să fie o zi lungă şi destul de solicitantă. Prima parte a traseului se numeşte Drumul Zmeilor şi cred că este unul dintre cele mai frumoase drumuri de munte pe care am avut ocazia să merg. Am traversat multe podeţe, având mereu muntele în partea dreaptă şi prăpastia în partea stângă. Podeţele sunt de fier şi sunt foarte sigure, aşa că bucură-te cât puteţi de mult de peisaj! 🙂

Căldarea Sărăţii

După Drumul Zmeilor, am ieşit din pădure şi am ajuns într-o zonă de jnepeniş. Peisajul se schimbase radical, iar soarele blând ne încălzea feţele. Cam după 45-60 min am ajuns în Căldarea Sărăţii cu a sa spectaculoasă cascadă. Aici am facut prima pauză, înainte să înceapă practic partea solicitantă a traseului.

A urmat acel gen de urcuş care te face să te opreşti destul de des ca să-ţi tragi sufletul. Poteca era şerpuită, dar acest lucru nu ne ajuta prea mult, mai ales că la acea oră razele soarelui băteau tot timpul din faţă. O altă pauză mai lungă a fost la Piatra Prânzului (2100 m), înainte să facem dreapta spre Şaua Cleopatrei (2430 m).

Şaua Cleopatrei

Parcă panta devenise un pic mai blândă, sau prinsesem puteri şi curaj ştiind că ne apropiam de partea interesantă a traseului 🙂 . Din păcate norii începeau să se adune, aşa că putem admira măreţia Făgăraşului doar prin mici ferestre. La 45 min după ce plecasem de la Piatra Prânzului, ajungem şi la lespezii pe care trebuia să îi urcăm pentru a ajunge în Şaua Cleopatrei. Mie mi-a plăcut muuult de tot această parte a traseului. Cu un pic de atenţie, totul a fost bine, iar la final am fost răsplătiţi cu un peisaj pe cinste: vedeam deja Varful Negoiu, care părea extrem de aproape.

Aici am mai facut o scurtă pauză, după care am urmat marcajul bandă roşie, îndreptându-ne hotărâţi către uriasul stâncos Negoiu. Pe măsură ce mă apropiam, înfăţişarea acestui bloc imens de piatră mă speria sincer. Părea cam vertical peretele acela… Cu fiecare pas însă, urcarea nu mi se părea mai grea ca cea spre Vârful Viştea pornind de la Portiţa Viştei. Mă aşteptam să fie, nu stiu de ce… Bine, trebuie să te ajuţi mult de mâini, iar orice pas greşit, te poate costa…

Vârful Negoiu

Cu multă grijă şi concentrare la fiecare pas, ajungem într-un final pe Vârful Negoiu. Trecuseră mai bine de 5 ore de când plecasem de la Cabana Negoiu, iar bucuria victoriei era nemărginită. Am ajuns pe al doilea cel mai înalt vârf din România.. Wow! Îţi dai seama cât noroc am putut să avem? Am plănuit acest traseu încă de acum 1 an, vremea a fost de partea noastră, am ajuns cu bine pe vârf, am avut familia şi prietenii aproape. Ce poţi să îţi doreşti mai mult de atât? 🙂

Primul meu gând a fost să văd dacă zăresc Lacul Călţun de acolo, dar din pacate norii blocau vizibilitatea. După o gustare şi o şedinţă foto, am plecat un pic tristă inapoi spre cabană. De ce tristă? Pentru că sezonul drumeţiilor se apropie de final, septembrie se anunţă o lună aglomerată pentru mine, aşa că în cel mai bun caz mă voi reîntâlni cu muntele în luna octombrie.

Grupul organizat

Drumul de întoarcere mi s-a parut interminabil. Între Piatra Prânzului şi Căldarea Sărăţii începusem să ne întrebăm dacă noi pe aici urcasem :)) . Mi s-a parut mai dificilă coborarea, cel puţin pe această porţiune de traseu.

Am ajuns la cabană obosiţi după o zi atât de lungă, dar foarte fericiţi. Am avut „norocul” să ne intersectăm cu un grup organizat de nordici (din punctul meu de vedere şi grupul meu era destul de organizat…:)) ) în restaurantul cabanei, aşa că pentru unii dintre noi a durat destul de mult până am reuşit să mâncăm ceva cald. Seara s-a terminat cu bine, iar somnul a fost unul extrem de dulce.

Ce ne învaţă muntele?

Pentru un începător, recomand parcurgerea traseului doar pe porţiunea Porumbacu de Sus-Căldarea Sărăţii (poate chiar şi până la Piatra Prânzului). Însă, cu multă determinare şi curaj, cu ajutorul celor de langă tine şi având vremea de partea ta, poţi ajunge cu siguranţă şi până pe Vârful Negoiu. Până la urmă, muntele ne învaţă că suntem mai puternici decât credem noi, iar dacă suntem sănătoşi, singurele limite pe care trebuie să le depăşim sunt cele psihice. Călătoria spre Negoiu a fost incredibilă, mult mai frumoasă decât mă aşteptam şi mi-a reamintit (pentru a câta oară !?) de ce iubesc atât de mult muntele. 🙂

 

5.00 avg. rating (98% score) - 2 votes

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: