Vârful Moldoveanu – povestea vârfului care te cucerește

Mulți spun că au cucerit Vârful Moldoveanu. Eu cred că vârful îi cucerește pe cei care pășesc în împărăția sa. Cel mai înalt vârf din România are înălțimea de 2544 m și există numeroase trasee prin care poate fi abordat. Acum o lună, pe 29 august, eu l-am ales pe cel prin Valea Rea. Ce a însemnat pentru mine această experiență? Citește în continuare… 🙂

Dacă alegi să ajungi la Moldoveanu prin Valea Rea îți recomand să pleci așa cum am facut eu de vineri după-amiaza și să te cazezi undeva în satul Nucșoara, care se află între Curtea de Argeș și Câmpulung (și acestea pot fi variante demne de luat în considerare pentru o noapte de cazare). În Nucșoara ne-am cazat la o casă bătrânească, pentru că la Pensiunea Carpatica nu mai erau locuri. Domnul Costică Berevoianu, cel care deține această pensiune, este și salvamont și ne-a oferit o gramadă de informații utile!

Pentru a intra pe drumul forestier care duce către începutul traseului spre Moldoveanu, în localitatea Sboghițești vei face dreapta către Slatina, stânga ducând către Nucșoara. Acest drum ajunge la Stâna lui Burnei; vorbim de vreo 40 km, neasfaltați, pe care îi vei face în aproximativ 2 ore. Cu grijă drumul se poate parcurge cu orice fel de mașină care nu are gardă extrem de joasă. De-a lungul drumului sunt câteva zone de campare, una din acestea chiar cu câteva minute înainte de locul de parcare.

Traseul spre Vârful Moldoveanu prin Valea Rea este se pare cel mai scurt, putând fi străbatut într-o singură zi dus-întors. Traseul nu este unul din cele mai dificile sau periculoase din țară, dar nici nu pot să îl recomand celor fără antrenament și care sunt la prima tură pe munte. Eu de exemplu nu am fost deloc în formă în ziua respectivă, am avut momente în care fizic simțeam că nu mai pot și am fost într-o luptă continuă cu mine însămi. Dar totul s-a terminat cu bine :-).

Prima parte a traseului Stâna lui Burnei (1460 m) – Căldarea Văii Rele este și cea mai solicitantă din punctul meu de vedere. Dacă primele minute reprezintă o plimbare plăcută, apoi va trebui să urci pieptiș pe pietriș cam 1-2 ore, în funcție de cât de bună este capacitatea ta pulmonară. Vremea era superbă în ziua aceea așa că numărul de turiști a fost extrem de mare. Aproape toți se opreau la câteva minute pentru o foarte scurtă pauză și cu această ocazie admirau și Cascada Mare a Văii Rele. Cineva chiar a renunțat și s-a întors din drum pe la jumătatea acestei porțiuni.

Efortul depus îți va fi răsplătit pe deplin: zona mlăștinoasă din Căldarea Văii Rele este splendidă! Un verde sclipitor, mici bălți din loc în loc, firicele de apă pașnice, toate îți vor fura un pic din atenție până când vei zări în fața masivul Moldoveanu, cu a sa „soră” Viștea. Căldarea Văii Rele îți oferă ultimele surse de apă. Aici vei fi tentat să faci o pauză mai lungă, pe care nu o recomand. Mai e drum lung până-n vârf! Nu aveam timp de pierdut căci trebuia să ajungem Portița Viștei la ora 13 pentru a ne întâlni cu prietenii noștri din Brașov care veneau pe traseul dinspre Victoria.

Porțiunea următoare constă din nou într-o urcare, dar parcă mai puțin abruptă ca cea de la început. Vei trece pe lângă lacul glaciar Iezerul Triunghiular, care și-a primit numele de la forma pe care o are. Acest loc este o variantă de campare în drumul tău către destinația finală. Vârfurile Moldoveanu și Viștea îți vor rămâne pe toată durata urcării în stânga. În aproximativ o oră am ajuns și la Portița Viștei, un loc de intersecție al traseelor din zona.

Urcușul din Portița Viștei până spre Vârful Viștea este un pic mai tehnic trebuind să te cațeri pe pietre. Trebuie să fii atent, să ai grijă pe unde pui piciorul și unde îți sprijini mâinile. În rest priveliștea este superbă, iar vârful din ce în ce mai aproape.

După ce am ajuns pe Viștea Mare (2527 m) bucuria este deja la ea acasă. Vorbim doar despre al 3 vârf ca înălțime de la noi din țară, care este pe nedrept ignorat, nici măcar o plăcuță cu denumirea sa nu găsești acolo :-(. Aici ne-am întâlnit până la urmă cu întreg grupul din Brașov. Eram fericiți că putem parcurge această ultimă parte a traseului împreună. Emoțiile crescuseră, iar Vârful Moldoveanu părea mai aproape ca niciodată.

Această parte a traseului necesită cea mai mare concentrare. Poteca este îngustă, expusă și de două ori vei întâlni lanțuri. Indicatorul de pe Vârful Viștea anunța 15 minute până în vârf. Noi am făcut mai mult pentru că nu ne grăbeam, voiam doar să ajungem în siguranță la destinație, plus că era și foarte aglomerat.

Într-un final mulțimea de fețe senine, steagurile tricolore care fluturau în adierea ușoara a vântului mi-au dat de înțeles că ajunsesem în sfârșit pe acoperișul României. Unii oameni aveau lacrimi în ochi de fericire, alți se îmbrățișau, făceau poze… Sentimentele sunt greu de descris. Una din cele mai mari bucurii a fost că am avut-o pe mama mea alături în această expediție, pentru mine este o adevarată eroină! 🙂 Îmi planificasem această călătorie de la începutul anului. Știam clar că în ultimul weekend din august/primul din septembrie urma să am parte de provocarea anului. Sincer nici eu nu credeam că o să iasă exact așa cum mi-am dorit. Parcă totul s-a întâmplat în așa fel încât noi să ajungem acolo în acea zi și în acea formulă.

Mi-am dorit mult să găsesc plăcuța cu citatul lui Lucian Blaga. Am zărit-o ascunsă după multe steaguri: „Oprește, Doamne, clipa cu care măsori eternitatea”. Și da, pe Vârful Moldoveanu chiar simți că timpul parcă stă în loc… Ca să îți dea timp să savurezi victoria, să fii recunoscător, să poți să fotografiezi cu ochii minții toți munții care te înconjoară și să realizezi că nu e nici unul care să îl depășească pe cel care te adăpostește. În acel moment o să îți dai seama că nu ai cucerit tu vârful, ci vârful te-a cucerit pe tine, ți-a cucerit inima!

Întoarcerea pe același traseu a fost mai leneșă, simțeam că trebuia să fiu mai atentă pe unde calc, pentru ca mă relaxasem un pic după coborârea de pe Vârful Moldoveanu. Să nu faci ca mine! 🙂 Oboseala începea să își spună cuvântul, iar ultima porțiune, coborârea din Căldarea Văii Rele și până aproape de Stâna lui Burnei, a fost îngrozitoare pentru mine. La scurt timp după ce am început această coborâre în fața mea un baiețel a alunecat și din fericire a căzut tot în potecă. Ei bine, a fost suficient cât să mă panicheze un pic (un pic mai mult chiar), iar viteza mea a fost la coborare între încet și foarte încet. La ora 20:30 eram în parcare; făcând calculele traseul ne-a luat cam 11 ore, cu foarte multe pauze, dintre care 3 au fost mai lungi, opriri pentru poze și un ritm deloc alert. Desigur, sunt persoane care reușesc să facă traseul dus-întors și în 6 ore, însă noi am preferat să nu ne grăbim dacă timpul și vremea ne-au permis.

Sunt puține experiențe în viață care te provoacă așa cum o face muntele: psihic, emoțional, mental și fizic. Probabil nu  o să fie singura dată când ajung aici, iubesc prea mult muntele și o să vreau să încerc în timp toate variantele de traseu care duc spre Vârful Moldoveanu. Dar prima experiență trăită aici, e ca prima dragoste adevarată: îți rămâne în suflet. Fiecare trăire, fiecare efort depus, fiecare cuvânt de încurajare, oamenii dragi care te-au însoțit… Îți vei aduce mereu aminte.

5.00 avg. rating (98% score) - 1 vote

2 thoughts on “Vârful Moldoveanu – povestea vârfului care te cucerește

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: