Cabana Valea Sâmbetei – traseu de primăvară

Cabana Valea Sâmbetei este situată pe una dintre principalele căi de acces către inima munţilor Făgăraş, dar atenţie, priveliştea de care beneficiază te poate lăsa fără respiraţie 🙂 . Situată la altitudinea de 1401 m, Cabana Valea Sâmbetei este unul dintre punctele de plecare către creasta Făgăraşului, dar şi către cel mai înalt vârf din ţara noastră.

Traseul porneşte de la Complexul Turistic Sâmbăta şi urmează drumul forestier de-a lungul văii Sâmbetei. La un moment dat se ajunge la intersecţia cu drumul forestier secundar către oraşul Victoria (11 Km), de unde porneşte şi traseul spre Muchia Drăguşului. La mai puţin de 1 km de la această ramificaţie se află cabana Popasul Sâmbăta. După încă 5 km începe urcuşul propriu-zis, căci de aici drumul forestier nu mai permite accesul maşinilor.

Un traseu scurt

 

Plimbarea până la Cabana Valea Sâmbetei este extrem de plăcută, durează maxim 2-3 ore, iar traseul nu este unul de dificultate crescută. Se va urma marcajul cu triunghi roşu, iar pe toată durata traseului pârâul Valea Sâmbetei îţi va fi partener de drum. Cum ai intrat în golul alpin, explozia florilor de primăvară te va hipnotiza şi tot ce vei dori va fi să te odihneşti un pic pe covorul multicolor. Dar nu pentru mult timp, căci cabana este foarte aproape!

Cabana Valea Sâmbetei

 

Ajunsă la Cabana Valea Sâmbetei nu puteam decât să mă minunez de priveliştea iernatică ce mi se arăta în faţa ochilor: Fereastra Mare (2188 m) şi Colţul Bălăceni, denumit şi Matterhorn-ul României (Matterhorn-ul are formă de piramidă şi se află la graniţa dintre Italia şi Elveţia). Nu reuşesc să mă bucur prea mult de acest moment pentru că brusc apar paznicii de temut ai cabanei: 2 ciobăneşti lăţoşi şi o pisică pufoasă, toţi cerşetori de meserie, desigur 🙂 .

Condiţiile de la cabană nu sunt sunt deloc senzaţionale, preţurile sunt obişnuite pentru o astfel de locaţie, iar foarte aproape de aceasta se află şi un izvor de apă. De la Cabana Valea Sâmbetei se poate ajunge în maxim 30-45 de minute la Chilia faimosului Parinte Arsenie Boca. Nu recomand parcurgerea drumului în condiţii de umiditate crescută, poteca fiind foarte îngustă, iar pe scara de lemn se poate aluneca foarte uşor.

Mănăstirea Brâncoveanu

 

La plecare, poţi face o oprire la Mănăstirea Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, a cărei istorie datează încă din secolul al XVII-lea. Dacă vrei să te cazezi în „civilizaţie” pot să îţi recomand Pensiunea Victoria din Sâmbăta de Sus, cu preţuri foarte accesibile şi un păstrav la cuptor pe care musai trebuie să îl încerci!

3.50 avg. rating (78% score) - 2 votes

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: