Racoș – localitatea vedetă a județului Brașov

Ce localitate din România se poate lăuda că găzduiește un castel, un vulcan stins, niște coloane de bazalt și un lac? Îții spun eu: Racoș este singura! Totuși, această localitate este total necunoscută turiștilor, deși se află la numai o oră distanță de Brașov, pe malul râului Olt.

Căi de acces spre Racoș

Există două căi de acces către Racoș, venind de la Brașov pe E60:

-faci dreapta pe 131D, treceți prin satul Bogata (unde există o splendidă biserică ortodoxă, care va avea propriul articol cât de curând ) și apoi după ce traversați Oltul, prin satul Mateiaș. Acest drum intersectează la un moment dat a doua variantă de acces, dar calitatea asfaltului lasă de dorit.

-faci dreapta pe 131C. Avantajul acestui drum este faptul că are un asfalt aproape impecabil.

Când intri în localitate cercetează cu atenție plăcuțele cu numele străzilor pentru că sunt trilingve, lucru rar întalnit la noi in țară. Te sfătuiesc să ceri indicații localnicilor doar dacă înțelegi limba maghiară, noi nu am reușit să comunicăm prea bine cu ei la prima vizită, bazându-ne mai mult pe instinct și Google Maps… Mai trebuie să îți spun că aici nu există unități de cazare și nici restaurante, ci doar câteva market-uri.

Castelul renascentist Sukosd-Bethlen

Racos 5

Prima oprire o vei face la Castelul renascentist Sukosd-Bethlen. În cazul în care găsești porțile castelului închise, trebuie să o cauți pe doamna care are cheile, la prima casă de pe străduța de dinaintea curții castelului. Tot pe această stradă vei putea să îți lași și mașina. Castelul a fost contruit în sec. al XVII-lea, aparținând familiei Sükősd, pe domeniul primit de la principele Gabriel Bethlen. Castelul, construit pe 2 nivele, a fost înconjurat de ziduri de apărare, iar bastioanele adăposteau odată saloane elegante sau camere de depozitare.

De-a lungul timpului, domeniul și-a schimbat proprietarii, acum fiind în proprietatea comunității din Racoș. În prezent castelul este o ruină, fiind afectat de un incendiu în timpul revoluției burghezo-democratice, de la 1848-1849. Să nu îți fie teamă să urci până în turnul castelului, scările de lemn sunt destul de solide, iar de acolo poți vedea următorul nostru obiectiv: vulcanul stins!

Vulcanul stins

Dacă la castel ajungi destul de usor, fără să te abați de la drumul principal, pentru vulcan trebuie să fii cu ochii în patru după „muntele” roșu, pentru ca nu vei întâlni indicatoare . Poate că  îți este de folos harta de mai jos:

Harta Racos

Câteva informații preluate de pe plăcuțele informative din curtea castelului: „La Racoș au existat 2 faze ale activițătii vulcanice: prima efuzivă, de curgere a lavei bazaltice, a doua extrusivă-explosivă, când s-a format conul vulcanic cu o înălțime de peste 50 m. În Munții Perșani rocile magmatice, sedimentare și metamorfice alcătuiesc o structură geologicvă complexă, importantă pentru istoria naturală a formării Muntilor Carpați.” Aici au avut loc cele mai recente activități din țara noastră. Din craterul acestui vulcan s-a exploatat mulți ani zgură, lucrările fiind oprite când zona a fost declarată rezervație.

Racos 2

La intrarea în rezervație vei întalni câțiva bolovani uriași, strategic puși acolo, pentru că autoturismele nu s-ar încadra deloc în peisaj. Tot ce pot să îți spun e că atunci când veți păși în inima vulcanului, vei rămâne fără aer si fără cuvinte… Vei vedea cum totul în jurul tău e „pictat” în roșu și negru, iar vegetația specifică împreună cu cei câțiva arbori rătăciți, vor crea un contrast complementar spectaculos. Sunt sigură că pasionații de fotografie vor zăbovi mult timp aici :-).

Lacul de la Cariera Brazi

Racos 3

Urmează să pornești înspre Lacul de la Cariera Brazi, a cărui culoare verde-albastruie, te va cuceri pe loc. Lacul are o adâncime mai mare de 10 m și de 100 m lungime și s-a format în urma acumulării apei de ploaie, în locul unde acum 10 ani se exploata bazalt.

Coloanele de bazalt

Ultimul obiectiv pe care îl vei vizita nu este cu nimic mai prejos decât precedentele sale! Coloanele de bazalt, declarate rezervație naturală de tip geologic, au înălțimi ce ating 12 m și au apărut în urma răcirii rapide a lavei vulcanice. Spectacolul este unic, natura realizând și de această dată o adevarată operă de artă.

Racos 4

Am vizitat deja de două ori aceasta localitate și aș reveni cu mare drag oricând. Acest sat uitat de lume are ceva special, o să te convingi și tu cu siguranță!

5.00 avg. rating (99% score) - 3 votes

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: