Interviu cu Andrei Rădulescu – “Un strop de fericire” pe Kilimanjaro

O expediție pe Kilimanjaro poate fi o șansă unică în viață. La mii de kilometri depărtare de țara noastră, în Tanzania, se află cel mai înalt vârf de pe continentul african, Uhuru. Colegul meu, Andrei Rădulescu, împreună cu alți doi prieteni de-ai lui, iubitori ai muntelui, au avut parte de o expediție de neuitat. Tot efortul lor a avut însă și un scop caritabil. Te invit să afli mai jos care este povestea din spatele acestei reușite remarcabile, petrecută la mijlocul lunii iulie 2017:

1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe Kilimanjaro

În primul rând vreau să îmi povestești un pic despre cum ți-a venit ideea expediției și care este legătura acesteia cu Asociaţia „Un Strop de Fericire – Youth Hub AUSF“?

Am hotărât cu alți doi prieteni de-ai mei să facem expediția pe Kilimanjaro ca o încercare de a escalada un vârf din afara României. Am călătorit mult în România, am văzut cum este pe aici peisajul, natura, munții și am vrut să încercăm ceva și în afară. În alegerea locației a contat foarte mult pentru noi faptul că era vorba despre cel mai înalt vârf, dar și vulcan, din Africa. Dintre vârfurile care fac parte din 7 Summits (circuitul celor mai înalte vârfuri de pe fiecare continent) acesta este cel mai accesibil din punct de vedere climateric, iar acest lucru a fost un punct de încurajare pentru noi. Dacă tot am zis că facem lucrul acesta, ne-am gândit să îl asociem și cu un scop caritabil, să nu ne ducem doar pentru noi. Și atunci am vrut să ajutăm niște persoane să se dezvolte, să se integreze în societate. Primind ajutor, aceștia vor fi recunoscători și vor reuși la rândul lor să ajute alte persoane. Exact ca în filmul acela “Pay it forward”. Cam de acolo a pornit ideea :-). Prin cei 2 prieteni din Ploiești am intrat în legătură cu această asociație. Aceasta încerca demult să facă o casă pentru tineri, un loc unde aceștia să își poată dezvolta inițiativa, spiritul creativ și capacitatea de a schimba lucrurile pentru ei și pentru societate. Asociația nu reușise să pună în aplicare acest plan până acum și am hotărât să încercăm să ducem proiectul la bun sfârșit. “Un strop de fericire” a obținut fonduri, nu s-au ridicat la valoarea financiară așteptată, dar au fost persoane care au donat diverse alte bunuri, inclusiv opțiuni pentru spațiul de desfășurare, care punea cele mai mari probleme din punct de vedere al costurilor. Deci da, centrul urmează să fie înființat :-).

1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe KilimanjaroCe pregătire presupune o astfel de expediție?

În primul rând din punct de vedere al vaccinurilor, există un site wwwnc.cdc.gov, unde introduci destinația dorită și afli toate vaccinurile pe care trebuie să le faci înainte să mergi în țara respectivă. Eu m-am vaccinat împotriva febrei galbene, febrei tifoide, am luat de acolo medicamente anti-malarice (îți trebuie doar dacă ajungi sub 1500 m). Am avut la mine și fiole de calciu și magneziu care te pot ajuta mult într-o astfel de expediție. Un bilet de avion până acolo ar trebui să coste până într-o 1000 euro. Taxa de intrare în parcul național este de 1500 dolari/ persoană. În această taxă ai incluse următoarele: un porter, care are voie să care maxim 20 kg și te însoțește până la 4800 m, unde e ultima tabără, un ghid care te însoțește până în vârf, el te ajută dacă Doamne ferește pățești ceva, un bucătar, mâncare, corturi, campări. Ar mai fi costurile legate de echipamentul personal, ține de fiecare cât dorește să investească, dar oricum costurile sunt destul de mari, probabil ajung pe la minimum 1000 euro. Dacă ești pasionat, o consider o investiție pentru viitor. Pregătirea fizică nu contează atât de mult, dar te ajută. Oricât te pregătești aici, când ajungi la peste 3000 m corpul tău începe să resimtă lipsa de oxigen. Să ajungi aici nu e o dovadă de fitness suprem, ci înseamnă că ești un om sănătos. Pregătirea psihică este cea mai importantă, trebuie să îți dorești să faci treaba asta și trebuie să știi la ce să te aștepți. În primul rând temperaturi scăzute! Când te gândești că mergi în Africa, nu iei în calcul neapărat frigul, dar dacă te prinde o noapte sub 0 grade cu vânt, simți că ești terminat.

1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe KilimanjaroCât a durat expediția și în ce a constat bagajul tău?

Durata expediției a fost de 6 zile, 5 zile urcarea și 1 zi coborârea. Recomandarea ar fi de 8 zile pentru parcurgerea traseului, noi am ales varianta cea mai scurtă. Asta a însemnat că am sărit peste niște tabere, deci am fost la limită. În privința hainelor, am mers pe ideea de a mă îmbrăca în straturi. Prea multe nu poți să cari oricum… Mâncarea era din partea lor. Dimineața serveam de exemplu fulgi de ovăz, chiar și omletă. Mesele conțineau tot timpul carne, legume. Bucătarul ne-a facut într-o zi și cartofi prăjiți :-). A fost un adevărat festin! Foarte importantă este hidratarea, minim 6 litri (apă și ceaiuri) pe zi.

1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe Kilimanjaro

Care au fost cele mai mari provocări/realizări?

Am plecat din orașul Arusha, care reprezintă punctul de pornire al expediției. Noi am mers pe ruta Machame, care este se pare cea mai grea, mai lungă și lipsită de orice comfort, pe care îl poți găsi pe ruta Marangu. Am pornit de la aproximativ 1700 m și am ajuns la 5895 m. Cea mai grea zi a fost ultima, când am urcat peste 900 m, acum e foarte important să lași organismul să se acomodeze. Diferența mare de nivel și temperatură, la o astfel de altitudine se resimte. În principiu dacă respecți mesele, te hidratezi, te odihnești, ȋți schimbi hainele constant, ai toate șansele să ajungi cât mai sus. Totul e să îți păstrezi un confort psihic și fizic. Apa o procuri în fiecare zi, ai surse de apă până în ultimele 3 zile (până la aproximativ 4200 m). Doar că noi am urcat în sezonul secetos, cel ploios tocmai trecuse… Și am mai găsit niște bălți. Niște bălți delicioase! Luai apa, o decantai, puneai pastila sau foloseai pompa de filtrare, o lăsai jumătate de ora și apoi o beai. Are un gust… Acum aș putea să beau litri dintr-o piscină dacă e nevoie! 😀 Temperatura ne-a dat mari bătai de cap. La ora 6 când apunea soarele, temperatura scădea brusc sub 0 grade. În ziua în care am ajuns pe vârf ne-am trezit la 2 noaptea, toți pleacă la 12, noi am vrut să evităm înghesuiala și frigul. Am plecat la ora 3 și i-am prins pe ceilalți la coborâre. Bătea un pic și vântul, cred că organismul resimțea -5 grade. Ne așteptam la mai rău, deci a fost cât de cât ok. De ce e bine să pornești așa cu noaptea în cap? Pământul e înghețat, poți să urci pe el, apoi te concentrezi mai bine la ce ai de făcut, neavând vizibilitate nu poți să te demoralizezi așa ușor. Am ajuns după răsărit pe vârf, iar coborârea am făcut-o tot pe lumină. La urcare, după vreo 3300 m, oamenii au început  să aibă probleme, dureri de cap, să li se facă rău, oxigenul deja era redus cu 50%-60% față de cel de la nivelul mării. Eu nu am simțit nimic până la 5700 m, aproape de Stella Point. Nu mă așteptam, mă gândeam că dacă până acolo am fost ok, nici nu puteam să mai pățesc ceva… Ei bine, nu a fost chiar așa! Înainte de vârf mă simțeam ca în Matrix, mergeam în reluare, nu mai puteam să înaintez, mă opream în bețe să mă odihnesc și simțeam că amețesc. Chiar mă gândeam dacă o să mai pot să înaintez sau o să pic? Pe vârf am stat vreo 20 de minute, aș fi vrut să mă odihnesc, dar din cauza lipsei de oxigen nu am putut. La un moment dat am simțit că începe să mi se facă rău, m-am gândit direct la un început de embolism pulmonar sau cerebral, i-am salutat pe ceilalți și am început să cobor. Un ghid m-a sfătuit însă să nu mă grăbesc la coborâre pentru că starea de rău s-ar fi accentuat. Asta se întâmpla din păcate, simțeam că mi se înmuiau picioarele, mușchii nu se mai oxigenau. Până în tabăra de la 4800 mi-am revenit. Probabil toate senzațiile astea de rău s-au legat de faptul că am sărit peste o tabăra, astfel am scurtat timpul de acomodare…

1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe KilimanjaroCum te-a schimbat această experiență?

Nu pot să zic că m-a schimbat major această experiență. În momentul în care faci un astfel de lucru trebuie să știi clar că îți dorești. Să știi la ce să te aștepți și să poți să depășești provocările. Să încerci să accepți toate lucrurile care ți se întâmpla, să nu te panichezi, să nu acumulezi frustrări. Dacă respecți regulile, dacă faci lucrurile așa cum trebuie și cu plăcere, eu zic ca poți merge până la capăt. Iar toate astea se transpun și în viața de zi cu zi. Importantă e călătoria, dacă poți să ajungi pe vârf, foarte bine! Dar nu știi ce ți se poate întâmpla, nu trebuie să te forțezi, trebuie să fii capabil să renunți dacă e cazul. În viață nu poți să controlezi tot ce ți se întâmplă. Muntele te învață să te autodisciplinezi până la urmă.

1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe KilimanjaroCe sfaturi ai pentru cineva care ȋși dorește să meargă acolo?

Eu m-am documentat serios abia după ce m-am întors de acolo (nu e bine neapărat). 3/4 din cei care merg în Kilimanjaro ajung pe la aproape 5700 m. Dacă ai ajuns acolo deja primești diploma oficială pentru performanța realizată. Din aceștia doar jumătate mai ajung pe vârf. Nu sunt chiar atât de mulți totuși. Nu este un munte ușor. Cu natura și limitele corpului nostru nu trebuie să te pui. Dacă mergi acolo, trebuie să faci lucrul acesta din plăcere, nu pentru că ai pierdut un pariu, să fie vorba de o ambiție.

1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe KilimanjaroWhat’s next?

Anul viitor vreau să ajung pe Annapurna Circuit, undeva până în 6000 m. Nu vreau vârful, nu sunt pregătit pentru așa ceva, vreau călătoria, vreau peisajele.

1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe KilimanjaroAi călătorit destul de mult în afară, cu toate acestea știu că fiecare astfel de experiența te apropie și mai mult de fapt de România…

Noi în general nu știm să apreciem tot ce avem aici, din mai multe motive. Probabil în primul rând din cauza perioadei comuniste, când nu aveai posibilitatea să călătorești. Tocmai de aceea tot ce era în afara granițelor era bun, iar tot ce era legat de țara noastră era rău. Am început să călătoresc foarte mult după ce am terminat facultatea, am fost și în țări sărăce, dar și în țări foarte bogate. Eu cred că țara noastră dispune de obiective turistice pentru toate gusturile: orașe, natură, monumente istorice. În alte țări, dacă vrei sălbăticie trebuie să plătești. Totuși, acolo este vorba despre o sălbăticie controlată. La noi nu e așa, la noi totul este autentic. Adevarată aventura aici poți să o trăiești. Potențialul există, dar trebuie să învățăm să respectăm, să avem grijă de mediu, să fim civilizați la noi în țară, nu doar afară! Frustrările care se transmit de la o generație la alta ar trebui eliminate, toată lumea zice că nu avem infrastructură – am ajuns la concluzia că acest lucru este poate un aspect pozitiv. Ar însemna o supraaglomerare de turiști. Mi se pare că românii nu au spirit de călător, poate că acesta ar trebui cultivat. Ar trebui să îți dorești să ȋți cunoști țara și ar trebui să se promoveze mai mult turismul autohton.

1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe Kilimanjaro 1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe Kilimanjaro 1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe Kilimanjaro 1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe Kilimanjaro 1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe Kilimanjaro1x1.trans - Interviu cu Andrei Rădulescu - "Un strop de fericire" pe Kilimanjaro

5.00 avg. rating (97% score) - 1 vote

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.